“Toate cele 15 casiere de la Gara de Sud Ploiesti, care au avut acces la cheia care deschide cutia de valori in care sunt depozitati banii proveniti din incasarile din perioada sambata, 16 iulie 2011 – duminica, 17 iulie 2011, vor fi supuse testului poligraf. Aceasta este una dintre solutiile care ne pot garanta ca persoana banuita de noi este, intr-adevar, autoarea furtului comis in urma cu mai mult de o saptamana”, ne-a declarat, ieri, comisarul Madalin Stroe, ofiter de investigatii in cadrul Politiei Transport Feroviar Ploiesti. Potrivit interlocutorului nostru, din cauza faptului ca exista un singur detector de minciuni in cadrul Inspectoratului Judetean de Politie (IJP) Prahova, “testarea celor 15 angajate va incepe in zilele urmatoare, insa s-ar putea prelungi pana in luna august”.
Reamintim ca, dupa cum am mai scris si in ziarul nostru, in dimineata zilei de luni, 18 iulie a.c., in jurul orei 0, 15, politistii au fost anuntati ca din casa de bani a Garii de Sud Ploiesti lipseste un sac cu bani. Si, dupa cum ne declara la vremea respectiva agentul sef principal al postului, Gabriel Irimia, “suma furata se ridica la 25.000 de lei. Lucru interesant, nu au fost luati toti sacii in care se aflau banii stransi din vanzarea biletelor, ci numai unul. Am intocmit un cerc de suspecti format din 15 persoane, care aveau acces la cheia care deschide usa casei de valori, format exclusiv din angajati ai CFR Ploiesti Sud”.
Fl.TANASESCU