Candidatii care au picat examenul de bacalaureat in sesiunea din vara au inceput ieri sa se inscrie pentru cea de-a doua sesiune. Liceele vor primi dosarele acestora pana pe data de 15 iulie. In zilele de 22 si 23 august va avea loc prima proba – cea de evaluare a competentelor lingvistice de comunicare orala in limba romana; intre 22 si 24 august – evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orala in limba materna; in 23 si 24 august 2011 – evaluarea competentelor lingvistice intr-o limba de circulatie internationala, iar in 25 si 26 august 2011 – evaluarea competentelor digitale. Pe data de 29 august, candidatii vor sustine prima proba scrisa – cea de limba si literatura romana, iar pe 30 august este programata proba de limba si literatura materna pentru candidatii care apartin minoritatilor nationale. Pe data de 31 august va avea loc proba obligatorie a profilului, pe data de 2 septembrie – proba la alegere a profilului si a specializarii. Rezultatele se vor afisa pe data de 4 septembrie, iar in aceeasi zi – intre orele 16.00 – 20.00 – vor putea fi depuse si contestatiile. Rezultatele finale vor fi afisate pe data de 7 septembrie. Ministrul Educatiei, Daniel Funeriu, a anuntat ca sesiunea a doua de bacalaureat va fi organizata fara a se abdica de la principiul “toleranta zero” fata de frauda, asa ca acei candidati care planuiesc sa isi confectioneze copiute sau sa isi ascunda cat mai bine castile fara fir pentru copiat ar face mai bine sa se apuce de invatat. Elevii care au fost eliminati de la examen pentru frauda – in Prahova au existat sapte astfel de cazuri – nu au voie sa participe la sesiunea de toamna a bacalaureatului. Ei vor avea o noua sansa sa arate ce cunostinte au acumulat pe perioada liceului abia in toamna anului viitor.
A.M.