Primarul municipiului Ploieşti, Andrei Volosevici, a semnat astăzi, Protocolul de colaborare”cu Asociaţia Habitat For Humanity Romania, care va construi 12 locuinţe (3 cvadruplex-uri) pe terenul proprietate a municipiului Ploieşti. Locuințele vor fi situate pe Strada Ghighiului nr. 2 şi vor fi destinate persoanelor aflate în condiţii sociale dificile.
Selecţia familiilor care vor beneficia de aceste locuinţe va fi facută de către o comisie mixtă formată atât din consilieri locali cât şi din reprezentanţi ai Asociaţiei Habitat For Humanity.
Durata colaborării este de trei ani de la data semnării protocolului, cu posibilitate de prelungire.
Asociaţia Habitat For Humanity a derulat proiecte asemănătoare în mai mute oraşe din România (Constanţa, Timişoara, Oradea, Cluj, Craiova), reuşind costruirea a 440 de locuinţe noi, repararea a peste 900 de case şi reconstrucţia după inundaţii, a 671 de locuinţe.
În judeţul Prahova, Asociaţia Habitat For Humanity Romania a derulat un proiect în comuna Balţeşti la care au participat ca voluntari trei ambasadori acreditati la Bucureşti (ai Statelor Unite ale Americii, Canadei şi Austriei), alaturi de zeci de angajaţi ai ambasadelor.