Liderii USL au organizat, in paralel, o conferinta de presa
Presedintele Romaniei, Traian Basescu, a adresat, ieri, in plenul reunit al Parlamentului, un mesaj cu privire la problemele de politica interna. Parlamentarii USL nu au participat la discursul presedintelui, in sala fiind prezenti doar reprezentantii puterii. „Vizavi de prezenta domnului Basescu in Parlament, nu vom participa la acest monolog al domniei sale. Este foarte clar ca presedintele, mai ales dupa intalnirea de la Cotroceni, si-a confirmat incapacitatea de a dialoga”, a declarat Victor Ponta. Acesta a sustinut ca presedintele Traian Basescu nu a raspuns „serios si justificat” solicitarilor opozitiei de a explica de ce se opune ideii de a crea o comisie tripartita anticriza intre putere, opozitie si BNR, care sa beneficieze de sprijinul politic pentru toate masurile economice si sociale necesare in perioada de criza. De altfel, in timpul discursului, Victor Ponta si Crin Antonescu au sustinut o conferinta de presa comuna. Seful statului a declarat in deschiderea discursului sau ca a considerat a fi „un gest obligatoriu sa ma prezint in fata Parlamentului pentru a prezenta cateva dintre elementele de revizuire a Constitutiei”. „Prezenta mea in Parlament este legata strict de propunerea de revizuire a Constitutiei. De la presedintele Senatului am primit o scrisoare prin care mi se solicita sa introduc eu ca initiator modificarile in proiectul de revizuire solicitate de CCR. Nu e posibil, pentru ca in decizia CCR sunt decizii pe care le pot accepta si sunt si propuneri care nu fac parte din intentia mea de revizuire a Constitutiei, ca atare nu puteau fi incluse in proiect”, a declarat Traian Basescu. Acesta a anuntat ca proiectul de revizuire are in vedere, printre altele, urmatoarele aspecte: transpunerea rezultatului referendumului din 2009 privind trecerea la parlament unicameral si reducerea numarului de parlamentari la maximum 300 de persoane; un sistem de legiferare mult mai eficient care da posibilitatea Parlamentului de a-si exercita, cu adevarat, rolul de autoritate legiuitoare; orice proiect va fi dezbatut si adoptat in doua lecturi; Parlamentul poate adopta proiecte in procedura de urgenta prin reducerea termenului de 30 de zile; responsabilizarea activitatii puterii judecatoresti prin raspunderea magistratilor, reglementarea raspunderii judecatorilor si a procurorilor urmand sa se faca prin lege organica; s-a propus obligatia judecatorilor de a se supune Constitutiei, legii si deciziilor CCR; presedintele Romaniei nu va mai fi parte a CSM; mandatul membrilor CSM nu va putea fi prelungit sau reinnoit; s-a propus clarificarea raporturilor constitutionale dintre presedinte si premier in ceea ce priveste revocarea si numirea unor membri ai Guvernului, prin instituirea consultarilor prealabile intre cei doi. Seful statului a mai anuntat ca in textul de revizuire a mai introdus si posibilitatea Guvernului de a-si angaja raspunderea o singura data pe sesiune, cu exceptia legii bugetului de stat.
Acesta a mai anuntat ca pentru celeritatea procedurii parlamentare de investire a Guvernului si pentru a nu se prelungi situatiile de criza, a propus un termen de zece zile pentru pronuntarea asupra unui nou Guvern. „Acest termen vine sa preintampine lipsa unui raspuns din partea Parlamentului pentru formarea unui nou Guvern. In 2009, am trecut printr-o astfel de situatie, in plina criza, Parlamentul nu s-a intrunit pentru a da un vot de investitura Guvernului si am stat aproape trei luni fara ca Romania sa aiba Guvern”, a subliniat seful statului. Traian Basescu a mai mentionat ca se va reduce la 45 de zile intervalul de timp la care poate fi dizolvat Parlamentul daca se resping succesiv doua guverne. „Am propus scurtarea perioadei in care Guvernul va organiza alegeri pentru functia de presedinte la 60 de zile de la data la care a intervenit vacantarea functiei. In interimatul functiei prezidentiale, nu poate fi exercitata atributia de desemnare a unui candidat pentru functia de prim ministru”, a mai anuntat seful statului.
Presedintele Traian Basescu a mai declarat, ieri, in Parlament, ca nu va considera reorganizarea administrativa un subiect abandonat, sustinand ca agentiile guvernamentale si consiliile judetene “sufoca” administratiile locale exprimandu-si speranta ca dupa vacanta parlamentara va fi gasita o solutie. „Nu voi considera reorganizarea administrativa ca un obiectiv abandonat chiar daca acum, majoritatea nu are un consens politic. Organizarea administrativa este necesara”, a afirmat presedintele Basescu.
El a mai spus ca este constient de faptul ca reorganizarea nu este un subiect popular.
„Foarte multi profita spunand: «Vrei sa nu mai ai judetul tau? Vrei sa ramai pe drumuri?». Nu-i ia nimeni conturul judetului, dar hai sa-i luam consiliul judetean”, a adaugat Basescu.