Numarul mare de cereri de autosuspendare depuse de politisti va duce la desfiintarea unor inspectorate
Astazi, la Bucuresti, are loc prima intalnire intre reprezentantii Ministerului Administratiei si Internelor (MAI) si cei ai sindicatelor din politie, pe tema disponibilizarilor anuntate, acordarii drepturilor de hrana, a sporurilor de antena. Se vor lua in discutie, de asemenea, posibilitatea de suspendare, la cerere, pe o durata de pana la trei ani, precum si pensionarea anticipata a personalului din cadrul MAI.
Tot astazi, la sediul Inspectoratului Judetean de Politie (IJP) Prahova, membrii Sindicatului National al Politistilor si Personalului Contractual (SNPPC) Ploiesti se vor strange si ei, pentru a elabora strategia de actiune pentru viitor.
Si, daca intr-unul dintre numerele trecute scriam ca doua sectii de politie din Ploiesti – cinci si sase – vor fi desfiintate, liderul SNPPC Ploiesti, Florin Ionita, ne-a precizat ca, dat fiind numarul mare de cereri pentru autosuspendare care vor fi depuse pana maine, 15 iunie, la nivel national, este posibil ca unul sau chiar doua inspectorate judetene sa… dispara. “ Este vorba despre judetele mai mici, care au 500- 600 de politisti. Cum solicitarile de suspendare din functie sunt destul de numeroase, exista riscul ca acestea sa dispara, urmand ca politistii ramasi sa fie arondati inspectoratelor din judetele limitrofe. Nu este cazul nostru, un inspectorat care numara 1650 de angajati”. Florin Ionita nu a putut sa ne spuna care ar fi judetele cu numai 500-600 de politisti. In schimb, ne-a precizat ca, in Prahova, numarul celor care au solicitat suspendare pe o perioada de timp cuprinsa intre unu si trei ani depaseste zece persoane, „insa sunt alte inspectorate unde cererile sunt mai multe”.
Revenind la desfiintarea celor doua sectii, Florin Ionita s-a mai aratat mahnit si de viitorul sef al Sectiei 5. “Este un om foarte capabil, care de-abia a ocupat functia prin concurs, iar acum va trebui sa o paraseasca. Nu, nu va fi disponibilizat, ci va lucra intr-una dintre cele patru sectii care vor mai ramane in Ploiesti.
(F.T.)















