Toma T. Socolescu in viata cultural-artistica a Prahovei (LXXI)
Cunoscandu-l bine pe Socolescu, suntem siguri ca si in acest prim proiect de internat a avut in vedere atat confortul elevilor cat si aspectul edificiului. Oricum, planurile si devizul estimativ erau gata in mai putin de un an. Dar lucrarile nu au pornit. Se pare ca acei bani – doua milioane de lei – pe care liceul ii astepta de la Minister cu atata siguranta, nu fusesera decat o simpla promisiune.
Prin procesul verbal al sedintei din 28 ianuarie 1925, comitetul scolar solicita ca profesorii scolii, in frunte cu doi dintre ei care erau parlamentari (Const. Rigu si Aurelian Mosoiu), sa mearga in audienta la Ministru pentru a-l ruga “sa contribuie cu o suma cat mai mare, pentru a se putea cladi internatul”.
Nici acum insa nu s-a reusit sa se obtina niciun fel de subsidii. S-a gasit o rezolvare care s-a dovedit provizorie. La 1 septembrie 1933, Scoala normala de baieti s-a mutat in localul celei de fete care se desfiintase. Liceul s-a grabit sa solicite “liceul vechi“ pentru internat. Timp de un an, internatul a functionat in bune conditii, dar, in toamna lui 1934, Scoala Normala “Mihai Viteazul“ revenind in “liceul vechi“, acesta s-a desfiintat. Acum comitetul scolar nu numai ca a revenit la ideea infiintarii unui internat, dar chiar si-a dorit un local propriu pentru acesta, care sa-i permita sa realizeze un exemplu pentru intregul invatamant secundar din tara. Cum in vecinatatea liceului, la vest de curtea acestuia, se gasea un vast teren viran, s-a gandit ca ar fi potrivit pentru amplasarea internatului si a trimis o delegatie la Minister.
Raspunsul a fost insa mai categoric decat in trecut. Ministerul nu si-a luat niciun fel de angajament pana nu ii erau prezentate actul de proprietate asupra terenului si documentatia pentru local (planuri, devize, etc.). De aici o activitate febrila; se reiau de catre comitet tratativele pentru cumpararea terenului “infundat“ de cca 1,400 mp, proprietatea lui C. Stoicescu, mai ales ca valoarea lui avea sa creasca prin taierea unei artere noi (strada Sitarului) care ii va oferi inca o “fatada”. In acelasi timp, Socolescu s-a oferit sa faca noul proiect si lucra de zor. Nici acel proiect nu ne este cunoscut, dar suntem convinsi ca arhitectul reusise sa valorifice toate conditiile pe care le oferea amplasamentul. Era vorba, probabil, despre un edificiu important, in aceeasi incinta cu cel al liceului, dar independent de el. Desigur, etajat, el oferea 300 si poate chiar mai multe locuri de cazare, sala de mese, bucatarii, camari, spalatorii si atelier de lenjerie, grupuri igienico-sanitare, infirmierie si izolator, sali de meditatie etc. etc.
Dar si aceasta munca pretioasa s-a irosit in zadar. Planurile au ramas prin cine stie ce arhiva, fondurile nu s-au ivit, alte nevoi ale scolii, ale invatamantului, ale tarii au avut prioritate.
* * *
In domeniul acesta, al bazei materiale a culturii locale, a avut insa si doua realizari importante, care se mentin si astazi si fara de care ar fi greu sa ne inchipuim viata artistica din a doua jumatate a secolului trecut.
Dupa primul razboi Mondial, Camera de Comert si Industrie Ploiesti
Cum majoritatea erau constructii vechi, destul de uzate si fara un aspect deosebit si cum se gaseau in continuarea “Palatului“ (pe locul unde s-a ridicat Casa Modei), Camera a hotarat sa renoveze totul. Pentru aceasta lucrare s-a adresat lui Toma T. Socolescu, prieten cu foarte multi din conducerea acestei institutii.
Arhitectul a inteles perfect ce se dorea de la el si a realizat o extindere fireasca si estetica, dand unitate stilistica ambelor parti ale edificiului. A studiat temeinic fiecare imobil, a stabilit ce trebuie demolat, ce trebuie consolidat, ce trebuie etajat. In functie de aceste constatari a trecut la elaborarea planurilor sale. Desigur a tinut seama ca noul corp sa nu distoneze cu “Palatul“ mai vechi.
El a fost conceput tot pe orizontala, tot parter si un etaj, avand aceeasi inaltime cu vechiul edificiu si dominat, ca si acesta, de foisorul de pe colt in care era practicata intrarea principala.
In ceea ce priveste exterioarele (fatadele), a cautat sa nu contrazica prea mult stilul clasic; a despartit nivelurile printr-o dubla cornisa, dar in dispunerea elementelor si in ornamentare a dovedit mai multa fantezie si rafinament.
Compartimentarea interioara a fost realizata iscusit. La etaj s-au creat cateva birouri, in partea de vest a aripei, iar in rest – apartamente si camere de locuit. In capatul dinspre est era amenajat cel mai mare si mai frumos apartament care, timp de peste doua decenii, a fost oferit profesorului Stelian Papina, secretarul Camerei de Comert, si familiei lui.
Paul D. POPESCU
