Dupa cum o arata si numele, Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP) se ocupa cu finantarea nerambursabila a investitiilor circumscrise Programului National de Dezvoltare Rurala (PNDR) 2007 – 2013. Pana in momentul de fata – cand suntem la jumatatea perioadei de derulare a acestui program – au fost semnate contractele de finantare pentru 29.311 proiecte de investitii, in valoare de 3,86 miliarde de euro, ceea ce reprezinta un grad de absorbtie de 55,14 la suta din totalul fondurilor comunitare alocate PNDR. De asemenea, in acelasi interval de timp, au fost efectuate plati catre beneficiarii indreptatiti in valoare totala de 2,035 de miliarde de lei.
Conform situatiei agentiei, potentialii investitori din zona rurala au fost atrasi cel mai mult de Masura 121 („Modernizarea exploatatiilor agricole”), dovada fiind cele 6.117 cereri de finantare nerambursabila. Dintre aceste proiecte, au fost selectate spre finantare doar 2.033, iar valoarea platilor efectuate deja depaseste suma de 260 de milioane de euro. Concurenta mare a fost si in cazul Masurii 322 („Renovarea si dezvoltarea satelor”), tinand cont de faptul ca suma solicitata in cele 3.039 de cereri de finantare a tot atator proiecte de investitii a depasit de aproape cinci ori cuantumul alocat respectivei masuri, pana in anul 2013! In sfarsit, chiar daca nu la acelasi nivel, un interes crescut al oamenilor de afaceri s-a observat si in cazul celorlalte tipuri de investitii subventionate de Uniunea Europeana prin PNDR, cum ar fi: Masura 123 („Cresterea valorii adaugate a produselor agricole si forestiere”), Masura 312 („Sprijin pentru crearea si dezvoltarea de microintreprinderi”), Masura 313 („Incurajarea activitatilor turistice”), Masura 112 („Instalarea tinerilor fermieri”) si Masura 221 („Prima impadurire a terenurilor agricole”). Per total, in cazul acestor masuri au fost semnate pentru finantare aproape 8.500 de contracte, a caror valoare publica insumeaza circa 1.160 milioane de lei. In opinia reprezentantilor agentiei, ritmul de pana acum al platilor efective, de numai 20 la suta din totalul alocarilor, a fost influentat de momentul contractarii proiectelor – majoritatea fiind finantate incepand cu anul 2010, precum si de capacitatea redusa a beneficiarilor de a-si asigura cofinantarea.
In ceea ce priveste judetul nostru, conform datelor comunicate de Cezar Grama – directorul Oficiului Judetean de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit – din totalul celor 628 de proiecte depuse in intervalul 2007 – 2011 au fost semnate contractele de finantare pentru 401 proiecte de investitii, in valoare totala de 156.486.695 de euro, din care valoarea subventiei comunitare a insumat 92.825.802 euro.
Referitor la platile efectuate catre titularii proiectelor, acestea reprezinta tot circa 20 la suta din totalul fondurilor nerambursabile alocate, urmand ca, in viitorul apropiat, sa intre in posesia subventiilor cu precadere prahovenii ale caror investitii au drept obiectiv major renovarea si dezvoltarea satelor, respectiv cresterea valorii adaugate a produselor agricole si forestiere.
C. DUMITRU