Regina Maria (III)
Dupa constituirea Antantei cordiale, care exprima faptul ca Anglia si Franta vor face fata impreuna oricaror provocari si agresiuni ale Triplei Aliante, Principesa Maria a inceput sa ia deschis partea romanilor subjugati din Austro-Ungaria. Cum Romania avea, pe atunci, un tratat secret de aderare la Tripla Alianta si cum regele Carol I era un adept hotarat al aliantei cu Germania, ea a devenit un simbol al atitudinii antantiste, proocidentale, incepand sa se manifeste astfel. In Franta si in Anglia, ea era perceputa ca atare si tot ceea ce facea era apreciat, pe drept sau pe nedrept, ca pozitiv si laudabil.
Citam numai cateva randuri din lucrarea francezului Paul Labbé “La vivante Roumanie“ (p.65-110), scrisa in 1912: <
Asa cum am mai spus, la fel ca la Bucuresti, nici la Sinaia nu a existat nicio criza majora intre Peles si Pelisor. Aparea insa, aici, si mai evident faptul ca principesa Maria- capatand o tot mai mare influenta asupra sotului ei – are alte pareri, alte puncte de vedere, in multe privinte decat Carol I. Cea mai mare divergenta era in ceea ce priveste politica externa a tarii, ea fiind pentru iesirea Romaniei de sub influenta Puterilor Centrale si apropierea de cele ale Antantei. Desigur, lega acest fapt de situatia romanilor din Austro-Ungaria, de realizarea idealului national.
Aceasta a facut din ea un aliat al liderilor politici cu vederi nationaliste si antantiste. Foarte abil a procedat Ionel Bratianu, seful Partidului National Liberal, care a reusit s-o atraga sub influenta partidului sau, manevrand in acelasi timp astfel incat sa nu piarda nici increderea regelui Carol I.
La Pelisor se formase “o a doua curte“, in care roiau oameni politici, de cultura, diplomati straini si unde se discuta cu destula sinceritate si curaj.
Asa cum era firesc, disensiunile dintre “cele doua curti“, mai vizibile la Sinaia, se axau mai ales pe probleme de politica externa si nationala.
Principesa a inteles ca trebuie sa-si faca si o imagine populara. Si-a sporit iesirile in public, mai ales la manifestarile cu caracter patriotic. De cateva ori a iesit, impreuna cu fetitele ei, toate patru imbracate in costume populare romanesti, fiind indelung ovationata. A ajutat chiar cu bani “Liga Culturala“ si alte organizatii iredentiste si exemplul ei a fost urmat de multe doamne din “elita“. In timpul razboiului din 1913, invidiind titlul de “mama ranitilor“, pe care soacra ei il dobandise in 1877, s-a inrolat si ea in fruntea “Crucii Rosii“. Este adevarat ca raniti nu au prea fost in acest razboi, dar prezenta ei curajoasa in cele doua spitale militare si in lazaretele cu holerici a contribuit la crearea imaginii pe care si-o dorise si pe care avea sa si-o consolideze in timpul primului razboi mondial.
Paul D.POPESCU
