Potrivit centralizarii datelor statistice existente la nivelul Directiei de Sanatate Publica (DSP) Prahova, in 2010, aproximativ 60% dintre probele prelevate din fantanile publice din judet au fost necorespunzatoare, fiind improprii consumului uman, iar situatia nu s-a imbunatatit nici in 2011. Cel putin asa rezulta din probele recoltate in primele cinci luni ale anului in curs.
Astfel, pana in prezent, reprezentantii Directiei de Sanatate Publica Prahova au prelevat probe de la 172 de fantani publice din judet, respectiv 172 de probe bacteriologice si inca 172 de probe fizico-chimice. Rezultatele de laborator au scos la iveala faptul ca 90 dintre probele bacteriologice si 56 dintre cele fizico-chimice sunt necorespunzatoare, ceea ce inseamna ca din totalul de probe analizate aproximativ 50% arata ca apa din fantani nu este potabila.
Situatia este ingrijoratoare, mai ales in contextul in care populatia din aproximativ 20 de localitati din judet se alimentaza exclusiv doar de la fantanile publice, neexistand o alta sursa alternativa de apa. Potrivit datelor statistice, in Prahova sunt 1478 de fantani publice, la care se adauga alte aproape 39.000 existente in gospodariile localnicilor. ,,Mai grav este faptul ca autoritatile din localitatile rurale refuza sa ne dea o situatie clara a numarului de fantani in functiune, ba mai mult decat atat, declara ca au in administrare mai putine fantani pentru a nu merge sa efectuam controale la acestea. De fapt, din lipsa banilor, primariile, pur si simplu, nu mai au grija de fantanile respective si nu le mai dezinfecteaza. Sigur, in unele localitati s-au introdus retele publice de apa potabila, si atunci fantanile au fost lasate de izbeliste. Insa, pot exista avarii la aceste retele sau chiar cetateni care inca consuma apa de la fantanile publice si atunci nu ne putem permite sa ne jucam cu sanatatea oamenilor’’, ne-a declarat Tiberiu Onutu, doctor responsabil la Igiena Mediului in cadrul DSP Prahova. Potrivit legislatiei in vigoare, primariile sunt cele care trebuie sa aiba grija de fantanile publice, iar in plus tot autoritatile locale sunt cele care trebuie sa solicite efectuarea analizei apei si sa suporte costul pentru probele de potabilitate, motiv pentru care foarte multe dintre administratiile locale se eschiveaza de la aceste prevederi, profitand si de legislatia precara in acest sens, care nu prevede sanctiuni foarte mari. Astfel, potrivit DSP, pe lista neagra a primariilor care nu s-au sinchisit nici pana acum sa dea o situatie clara a numarului de fantani pe care le au in administrare, multe dintre acestea neavand retea publica de apa, sunt: Starchiojd, Surani, Soimari, Calugareni, Colceag, Tataru, Tomsani, Aricestii Rahtivani, Aricestii Zeletin, Batrani, Carbunesti, Rafov, Valea Calugareasca, Sotrile, Manesti, Olari, Gherghita, Cosminele. ,,In general, principalele probleme constatate in urma probelor de laborator, daca vorbim despre cele fizico-chimice, sunt legate de poluarea apelor cu nitrati, nitriti si amoniac, care afecteaza sanatatea umana, putand provoca chiar moartea. Iar probele bacteriologice indica existenta coliformilor si a streptococilor fecali. Substantele poluante provin din dejectiile animale, gunoiul de grajd depozitat direct pe sol si latrinele neimpermeabile din gospodariile oamenilor. Ploile cresc nivelul apei, accentuand riscul de infectare si transmitere a unor boli infectioase prin intermediul apei din fantani. Oricum, la fiecare inceput de an trimitem informari despre aceste riscuri atat catre primariile locale, cat si catre medicii de familie din mediul rural, pentru a sensibiliza opinia publica’’, ne-a mai precizat interlocutorul nostru. Totusi, nici in cazul fantanilor individuale lucrurile nu stau mai bine, oamenii fiind de multe ori neglijenti. Chiar zilele acestea s-a produs un caz de intoxicatie – din fericire, usoara – a unui copil din comuna Vadu Sapat, ancheta privind sursa de infectie fiind in derulare inca.
De aceea, cetatenii trebuie sa fie constienti de faptul ca apa infectata poate cauza riscuri letale, mai ales pentru copii. Nitratii scad rezistenta generala a organismului, iar consumul de apa poluata cu aceasta substanta poate declansa methemoglobinemia sau ,,boala albastra’’, care se manifesta printr-o senzatie de sufocare, putand duce chiar la decesul sugarilor si al copiilor. In plus, nitratii mai pot provoca avorturi spontane sau infertilitate masculina. Este foarte important de retinut ca aceasta substanta nu se distruge prin fierberea apei, ci chiar devine mai concentrata. De asemenea, turbiditatea, clorurile si indicatorii fecali sunt tot atatea elemente care, de asemenea, pot afecta sanatatea consumatorilor. Clorurile ii afecteaza, in mod special, pe cei cu probleme cardiovasculare, ducand la cresterea hipertensiunii arteriale, dar si pe cei cu afectiuni renale. Turbiditatea apei e un semnal ca microbiologic apa nu este buna de baut, existand riscul producerii de boli infectioase, care se manifesta prin febra, diaree, deshidratare a organismului, hepatita A, dizenterie bacilara, parazitoze. Pentru a preveni intoxicatia cu nitrati trebuie respectate cateva reguli simple. In primul rand, fantanile trebuie sapate la cel putin zece metri adancime si amplasate in amonte, la o distanta de 10-30 de metri de toalete si grajduri. Pentru a preveni infiltrarile in panza freatica este necesar ca grajdurile sa fie prevazute cu podea impermeabila, iar fosele septice sa aiba pereti betonati si impermeabili.
In ceea ce priveste gunoiul de grajd, acesta nu trebuie depozitat in locuri neamenajate din curti, de pe camp sau de pe malul apelor, ci in locuri special construite. De asemenea, fantanile trebuie sa aiba capac, pentru a fi inchise atunci cand nu sunt folosite.
Cristina DOBRE















