Peste un sfert dintre angajatorii romani (28 la suta) intentioneaza sa recruteze personal, in perioada iulie-septembrie 2011, in timp ce numai 8 la suta prevad scaderi ale efectivului de salariati, acestea fiind cele mai optimiste planuri de angajare din 2008 incoace, potrivit unui studiu realizat recent de Manpower Romania, companie specializata in servicii de resurse umane. „Desi multe companii inca isi amana planurile de crestere, rezultatele studiului nostru trimit un semnal pozitiv asteptat de mai multe industrii, de angajati. Estimarile privind activitatea de angajare, care sunt cele mai mari din ultimii trei ani, ne fac sa fim optimisti pentru a doua parte a anului 2011”, a declarat Valentin Petrof, managerul companiei Manpower Romania. Cele mai ambitioase planuri de angajare (34 la suta) se regasesc la companiile din industria extractiva, care cauta ingineri sau agenti de vanzari. Si firmele care activeaza in sectorul constructiilor, de unde au disparut peste 20.000 de salariati numai in ultimul an, doresc sa creasca numarul angajatilor cu circa 27 la suta, in total.














