Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, s-a intalnit, ieri dimineata, cu peste 200 de membri ai Colegiului Director al PDL Bihor, primari, viceprimari, consilieri locali si judeteni, precum si sefi de servicii guvernamentale deconcetrate din judet, la finele reuniunii afirmand ca are convingerea ca va reusi sa castige alegerile pentru functia de presedinte al partidului si ca motiunea sa va fi viitorul program politic al formatiunii. “Sper ca a fost o intalnire reusita. Sigur, nu e un secret ca aici ne bucuram de mult sprijin, dar de altfel noi credem ca am reusit sa convingem foarte multi colegi in toata tara si ca vom castiga presedintia partidului, iar programul nostru va fi cel pe care partidul il va urma in perioada viitoare”, a declarat Vasile Blaga dupa intalnirea cu membrii PDL Bihor. Intrebat cat de important va fi caracterul secret al votului si daca la Conventia Nationala a PDL se va vota in ordinea alfabetica a delegatilor ori dupa ordinea organizatiilor judetene, Blaga a afirmat ca in mod categoric votul va fi unul secret, deoarece acesta este reglementat in statutul partidului. In acelasi timp, insa, secretarul general al PDL si-a exprimat si regretul de a nu fi reusit sa impuna ca la Conventie sa participe un numar mai mare de delegati.














