Candidatii la parlamentare, locale si prezidentiale ar putea fi obligati sa prezinte adeverinte medicale din care sa rezulte ca nu au afectiuni cronice psihice si psihiatrice si, de asemenea, sa fie supusi anual, odata alesi, unui control psihologic si psihiatric. Senatul a adoptat tacit, in acest sens, o propunerea legislativa privind examinarea psihologica si psihiatrica a celor care candideaza pentru functii de demnitate publica, in administratia locala, care ocupa posturi publice inalte sau indeplinesc calitatea de secretar general, secretar de stat sau ministru. Aceeasi obligatie ar putea fi instituita si in cazul primarilor, al presedintilor de consilii judetene si al presedintelui Romaniei, care vor fi obligati sa prezinte, la inscrierea in cursa electorala, adeverinte medicale din care sa reiasa ca nu sunt in evidenta cu afectiuni cronice psihice, vizata de un medic psiholog si unul psihiatru. Initiatorii acestei initiative legislative sunt senatorii Liviu Campanu, Serioja Chivu, Cezar Magureanu si Vasile Nedelcu. Daca aceasta initiativa legislativa va fi adoptata si de Camera Deputatilor, for decizional, aceeasi obligatie o vor avea presedintii si vicepresedintii agentiilor nationale, directorii generali si directorii generali adjuncti de companii nationale si institutii deconcentrate la nivel judetean si regional, presedintii de consilii de administratie ale institutiilor publice si cele cu capital majoritar de stat. Potrivit initiativei, obligati de a prezenta adeverinte medicale privind afectiuni psihice si psihiatrice ar urma sa fie, la nivelul ministerelor, directorii general adjuncti, directorii generali, secretarii generali, secretarii de stat si ministrii. De asemenea, proiectul mai prevede ca persoanele care ocupa toate aceste functii ar urma sa faca un control periodic psihologic si psihiatric la un interval de un an, pe toata durata functiei.