Numarul firmelor mici si mijlocii care nu pot rambursa creditele a scazut in acest an si se remarca o crestere a imprumuturilor IMM pentru investitii in detrimentul celor pentru “subzistenta”, a declarat Aurel Saramet, presedintele Fondului National de Garantare a Creditelor pentru IMM. “In primele cinci luni ale anului fata de aceeasi perioada a anului trecut rata de credite neperformante garantare de Fond s-a redus cu 38%, ceea ce este foarte mult. Astfel ca estimez ca daca anul trecut rata de default a fost de 7-7,2%, in acest an va fi de 4,6-4,8%. Acest lucru arata o incredere a IMM si o constientizare a faptului ca este nevoie sa-si schimbe strategia”, a spus Saramet. Un alt semn de revenire a sectorului IMM este, potrivit reprezentantului Fondului National de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM), cresterea numarului creditelor pe termen lung, pentru investitii. “Anul trecut, doar 19% din credite erau pe termen lung, pentru finantarea investitiilor. In acest an aceste credite reprezinta 29% din total. Este un semnal pozitiv ca a inceput accesarea de credite pentru cresterea cifrei de afaceri, si chiar daca mai sunt cereri pentru finantarea capitalului de lucru, pentru subzistenta, acestea sunt in scadere”, a adaugat Saramet. De asemenea, a crescut numarul firmelor din industrie care acceseaza credite, in conditiile in care cele mai active, anul trecut, erau cele din constructii si comert. In acest an, 26% din firmele care vor garantii pentru credite sunt din industrie, fata de 16-17% in ultimii ani.














