Guvernul s-a angajat in negocierile cu Fondul Monetar International (FMI) ca va desfiinta in vara acestui an peste 7.000 de posturi din societatile feroviare, companiile energetice si Posta Romana si ca va reduce costurile de functionare ale acestora prin renegocierea contractelor aflate in derulare.
Posturile vor fi desfiintate pana la sfarsitul lunilor iunie-septembrie, mizandu-se in acelasi timp si pe “plecari voluntare” din companiile de stat, releva scrisoarea de intentie convenita de Guvern cu FMI.
Lista defalcata a companiilor care vor fi obligate sa reduca numarul de posturi si termenul maxim pana la care trebuie efectuata aceasta operatiune a fost inclusa in memorandumul tehnic al scrisorii de intentie.
Costurile de functionare ale companiilor vor fi reduse in acelasi timp prin renegocierea sau terminarea contractelor considerate “neperformante” (la CNADNR si Tarom), dar si prin “reduceri de personal voluntare” (Tarom).














