MATERNITATEA (II)
Daca la Ploiesti erau 13 moase diplomate si, probabil – cate una – poate doua – in celelalte orase ale judetului, la sate lucrurile mergeau mult mai greu. De asemenea, in urban, rezistenta moaselor „empirice” a fost mai slaba, in perioada interbelica, atunci cand numarul celor diplomate s-a dublat; acestea au disparut cu desavarsire. In primul deceniu interbelic, au functionat, in judetul Prahova, doar 7-10 moase “comunale“. Incepand din 1927, numarul lor a crescut, cu fiecare an (la Valcanesti, de exemplu, a aparut moasa comunala in 1928). Moasele comunale nu ajunsesera in toate comunele prahovene nici pana la al Doilea Razboi Mondial. Ele au avut mult mai mult de luptat cu moasele empirice, desi legea le proteja in mod hotarat. Moasele diplomate aveau o situatie buna, chiar cele care erau salariate tot mai primeau cate ceva de la pacientele lor, ca sa nu mai vorbim despre celelalte. Erau si respectate, nimeni nu li se adresa decat cu “coana moasa”.
Cu “maternitatile“ lucrurile au mers mai greu. Spitale profilate pe obstetrica si ginecologie erau foarte putine in tara chiar si in perioada interbelica.
Asistenta medicala la nastere era si ea foarte precara. Desigur, in cazuri mai deosebite, cand se prevedeau complicatii, o nastere mai grea, si mai ales in familiile mai bogate era chemat si medicul. Neexistand medici specialisti, cei chemati erau un fel de supervizori ai moaselor, actionand si intervenind numai cand se iveau probleme (hemoragii, infectii, lipotimii). Cazurile mai grave, care necesitau o interventie chirurgicala, se rezolvau la spitalele din oras, mai ales daca acolo exista si un chirurg. O dovada in acest sens o constituie faptul ca, inca din 1912, pe langa fiecare dintre aceste spitale a fost numita cate o moasa diplomata. Astfel, la Spitalul Schuller-Sfetescu, unde lucra ca medic secundar stralucitul chirurg Ioan C. Negruzzi, era numita moasa Paulina Radulescu, care locuia chiar acolo. La Spitalul de pe strada Buna Vestire era moasa Alexandrina Constantinescu, iar la Spitalul Boldescu, unde lucra ca medic secundar Aurelia Georgescu, prima femeie doctor din Ploiesti, era moasa Natalia Laslo. Si acestea doua locuiau in spitalele respective.
In primii ani de dupa razboi, situatia a ramas aceeasi, cu exceptia faptului ca au mai aparut doua “moase comunale“, fiecare dintre ele raspunzand de cate doua circumscriptii (sectiuni medicale). Pentru Sectiunile I si a II-a era angajata Elena Ionescu, iar pentru Sectiunile a III-a si a IV-a – Eleonora Negrutz. Se mai adauga Ecaterina Truschevici, moasa comunala pentru copiii abandonati, cu “cancelarie“ la Primarie, la “starea civila“. Toate acestea prestau servicii gratuite si puteau fi chemate oricand, “prin trimis special sau carte postala“.
Mai greu au mers lucrurile cu o casa de nastere. De-abia dupa Primul Razboi Mondial inregistram la Ploiesti un inceput modest in aceasta directie, si acela din initiativa privata. Acel mare om care a fost profesorul Dumitru Munteanu-Ramnic s-a gandit la conditiile grele in care nasc femeile sarace si a cautat un mijloc de a le ajuta. Dupa ce si-a asigurat sprijinul unor apropiati, si ei cunoscuti de oameni de bine, si mai ales al sotiilor acestora si al altor doamne, s-a adresat doctorului Zaharia Popescu. Acesta fusese, multa vreme, medic sef al orasului Ploiesti si era inspector general sanitar in Ministerul de Interne si delegat al Oficiului Judetean Prahova al Asistentei Sociale si I.O.U.R. Doctorul l-a felicitat pentru ideea sa, s-a oferit sa obtina toate aprobarile necesare, dar nu si bani. S-a propus sa se formeze un comitet de initiativa pentru constituirea unei societati filantropice, care sa patroneze o asemenea actiune. El a acceptat sa conduca acest comitet si s-a antrenat imediat in munca.
S-a actionat in doua directii. Prima era cea promotionala: s-a anuntat infiintarea unei societati si s-a facut un apel public pentru inscrieri si pentru donatii. A doua era cea organizatorica, concreta.
Paul D. POPESCU
