Dupa lungi asteptari, Elena Udrea a reusit sa ajunga la Campina pentru a inaugura, in sfarsit, primul bazin de inot realizat, la nivel national, in cadrul unui program de investitii in infrastructura sportiva, derulat de Ministerul Dezvoltarii, prin Compania Nationala de Investitii. Municipalitatea campineana a fost prima care a intocmit proiectul pentru un bazin de inot acoperit, a carui finantare a fost rapid aprobata, in 2009, pentru ca lucrarile sa inceapa in 2010 si sa dureze un an si jumatate. Consiliul Local a contribuit in aceasta asociere cu un teren de 3000 de metri patrati, pus la dispozitia CNI. Bazinului de inot acoperit, construit in spatele Caminelor Petrol, i s-a taiat panglica de catre ministrul Elena Udrea si primarul Horia Tiseanu, in prezenta premierului Emil Boc si a presedintelui Camerei Deputatilor, Roberta Anastase. CNI a platit firmei constructoare 4,8 milioane de lei. Bazinul are o arhitectura spectaculoasa, acoperisul semicilindric fiind sustinut de multe grinzi din lemn. Solutia tehnica gasita de constructor este originala, caci bazinul – cu lungimea de 25 metri si latimea de 12,5 – a fost construit suspendat, la trei metri deasupra pamantului, fiind singurul de acest tip din Romania. Cladirea are o suprafata totala construita de 1.500 mp, in imediata sa vecinatate fiind amenajate o parcare generoasa si un teren pentru tenis de camp. Insa, tenis de camp nu s-a jucat la inaugurare, fiind preferat tenisul de masa. Inainte de taierea panglicii, de cum a coborat din masina, premierul l-a provocat pe primarul campinean la o mica partida de tenis de masa (la o masa asezata strategic in calea autoritatilor centrale). Dupa cateva mingi, partida a fost amanata pentru sfarsitul vizitei, dar nu a mai avut loc pana la urma. Insa, pe tot timpul schimbului de mingi dintre cei doi, Elena Udrea a tinut sa-l tachineze pe primarul campinean, care se descurca mai bine decat primul ministru, intrebandu-l daca mai vrea sa candideze pentru un nou mandat de primar. Nici Boc nu a scapat de tirul ironiilor fostei “blonde de la Cotroceni”, caruia ministresa de la Dezvoltare i-a propus sa probeze nu doar masa de ping-pong, ci si bazinul. De fapt, pe tot parcursul evenimentului, Udrea a vrut sa arate ca ea este si trebuie sa fie considerata centrul atentiei. Nu degeaba gurile rele vorbesc despre ea ca despre adevaratul premier (din umbra) al Romaniei. In interiorul cladirii, la marginea bazinului, inainte de demonstratia de inot facuta de cativa elevi, au vorbit pe rand Horia Tiseanu, Elena Udrea, Emil Boc si Roberta Anastase. Fiecare a laudat investitia (bazinul arata, intr-adevar, foarte bine), primarul aducand multumiri speciale Elenei Udrea pentru sprijinul acordat executivului campinean. Premierul a tinut sa transmita un mesaj tuturor oamenilor, acela de „a-si trimite copiii sa faca sport, pentru ca tinerii sa nu fie tentati sa se apuce de droguri si de alte rele, stiut fiind ca mai usor este sa previi decat sa tratezi.” Tiseanu i-a inmanat lui Boc, aflat pentru prima data in Campina, cheia de onoare a municipiului, celelalte doamne politician primind plachete care sa le aminteasca de inaugurarea aceastei importante investitii pentru comunitatea campineana (bazinul va putea fi folosit nu doar de catre elevi, ci si de catre localnici, tarifele de intrare urmand a fi aprobate de Consiliul Local in viitorul apropiat).
Adrian BRAD