Calculul ratei dobanzii de referinta se va face dupa o reglementare a BNR, pentru a permite bancii centrale sa isi adapteze activitatea unor conditii neasteptate pe piata monetara, se arata in Nota de Fundamentare a Ordonantei de Urgenta publicate pe site-ul Ministerului Finantelor Publice. “Evolutiile pietei monetare interbancare necesita adoptarea unor masuri care trebuie sa tina cont de conditiile de lichiditate existente la un moment dat pe piata. Exista situatii cand nivelul lichiditatii din cadrul sistemului bancar nu necesita interventia BNR prin operatiuni de furnizare sau atragere de lichiditate, insa reglementarile actuale referitoare la rata de referinta impun efectuarea de operatiuni care stau la baza calculului ratei de referinta”, se arata in documentul citat. Caracterul de urgenta legat de promovarea acestei initiative legislative este impus de faptul ca, in prezent, actuala metodologie de calcul a ratei dobanzii de referinta nu permite intotdeauna Bancii Nationale a Romaniei ca, pe baza conditiilor reale manifestate pe piata monetara interbancara, sa adopte masuri adecvate de interventie in scopul reglarii lichiditatii la nivelul sistemului bancar, fapt ce poate conduce la interpretarea, in mod eronat, de catre participantii de pe piata a semnalelor venite din partea bancii centrale in ceea ce priveste indeplinirea obiectivelor sale de politica monetara, mai noteaza autorii propunerii. Prin prezentul proiect de Ordonanta de Urgenta, metodologia de calcul a ratei de referinta nu va mai fi mentionata in cadrul Ordonantei Guvernului nr.9/2000, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr.356/2002, aceasta urmand a fi reglementata in cadrul unei norme (regulament) elaborate de catre Banca Nationala a Romaniei in aplicarea prevederilor Ordonantei nr.9/2000 mentionata anterior. Aceasta reglementare va face referire si la situatia in care pe fondul existentei unui echilibru al nivelului lichiditatii in cadrul sistemului bancar, banca centrala nu va mai fi nevoita sa efectueze operatiuni pe piata monetara numai pentru a asigura elementele ce stau la baza calculului ratei dobanzii de referinta. Dobanda de referinta este utilizata ca dobanda legala in cadrul raporturilor juridice de drept civil si comercial, fiind aplicabila obligatiilor legale sau contractuale care constau in sume de bani si numai in cazul raspunderii debitorului pentru intarzierea in plata unei obligatii banesti.













