Ieri, a fost termenul-limita de depunere, la unitatile fiscale teritoriale, de catre agentii economici, a situatiilor financiare aferente anului trecut, insotite de raportul administratorilor, raportul de audit sau cel al comisiei de cenzori, dupa caz, precum si propunerea de distribuire a profitului sau de acoperire a pierderilor. Potrivit legii, situatiile financiare vor trebui semnate si stampilate de catre directorul economic, seful contabil sau alta persoana imputernicita sa indeplineasca aceasta functie. In cazul neintocmirii unei astfel de situatii financiare, societatea comerciala in cauza este pasibila de o amenda cuprinsa intre 2.000 – 3.000 de lei, iar pentru depunerea acesteia cu o intarziere mai mare de 30 de zile amenda poate ajunge pana la 4.500 de lei.














