Bani pentru o noua biserica, la Barcanesti

Consilierii locali din comuna Barcanesti au aprobat alocarea sumei de 100.000 de lei Parohiei Tatarani, pentru sprijinirea construirii unui nou lacas de cult in aceasta zona a localitatii.
Aceasta suma va fi virata in contul parohiei respective, dupa prezentarea documentelor justificative – a facturilor emise de constructori.
Banii veniti de la bugetul local vor acoperi, insa, doar partial costul ridicarii noii biserici din satul Tatarani.

Planificare teritoriala, la Mizil

Unitatea administrativ-teritoriala Mizil este promotorul proiectului “Implementarea GIS – un instrument de planificare teritoriala”, finantat prin Mecanismul Financiar al Spatiului Economic European. Valoarea proiectului este de 333.529 de euro, iar perioada de implementare se incheie la 30 aprilie 2011. Scopul acestui proiect este de a furniza servicii municipale mai bune si mai eficiente prin implementarea sistemului de informatii geografice (GIS) si asigurarea utilizarii acestui sistem de catre compartimentele de specialitate din cadrul Primariei orasului Mizil. Implementarea GIS presupune digitalizarea informatiilor privind proprietatile publice si private din orasul Mizil, reteaua de strazi si retelele de utilitati. Exploatarea sistemului va fi asigurata de personal din cadrul Primariei orasului Mizil, care va fi instruit in utilizarea bazelor de date si a softului specific acestei aplicatii.