Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Politiei Romane informeaza ca, la aceasta ora, nu sunt anuntate probleme deosebite de fluenta a circulatiei autovehiculelor pe drumurile nationale si pe cele trei autostrazi. Precizam, insa, ca exista cateva tronsoane de drumuri pe care traficul rutier se desfasoara usor ingreunat din cauza unor alunecari de teren si executarii unor lucrari.
Cele mai importante dintre acestea sunt:
– DN7, in zona Brezoi (judetul Valcea), la kilometrul 206+500 metri (se circula pe un fir, alternativ, semaforizat – lucrari de consolidare a versantilor);
– DN7, pe segmentul Calinesti – Dedulesti, judetul Arges (alunecare de teren – restrictie pe banda de urcare de langa acostament);
– DN10, in zonele Ciuta si Siriu, judetul Buzau – alunecari de teren;
– DN15, in zona localitatii Tulghes, judetul Harghita – alunecare de teren;
– DN66 Bumbesti-Jiu (judetul Gorj) – Aninoasa (judetul Hunedoara) – alunecare de teren;
– DN67 Costesti – Negrulesti, judetul Valcea – alunecare de teren.
Informam, de asemenea, ca pe DN7, in judetul Arad, circulatia a fost reluata in conditii normale la iesirea din localitatea Batuta catre municipiul Arad, incepand cu ora 9:45. Reamintim ca in jurul orei 7:30, in zona respectiva s-a produs un accident rutier care s-a soldat cu ranirea a trei persoane. Un autoturism a acrosat un tir, apoi s-a rasturnat in afara partii carosabile. Traficul s-a desfasurat pe o banda, alternativ, in ambele sensuri, dirijat de politisti. Cauza probabila a accidentului a fost oboseala la volan.
In acest context precizam ca de la inceputul anului pana in prezent, oboseala la volan a fost cauza producerii a 30 de accidente, in urma carora noua persoane si-au pierdut viata, iar 33 au fost ranite grav. Mare atentie trebuie acordata acestei cauze generatoare in zilele urmatoare, deoarece foarte multi romani care muncesc in strainatate se intorc in tara cu prilejul sarbatorilor pascale, iar unii dintre acestia conduc pe distante de sute de kilometri neintrerupt.
In general, pauzele trebuie facute la un interval de maximum doua ore de condus. Cei aflati la volan trebuie sa stie care sunt primele semne ale oboselii: clipirea frecventa, senzatia de pleoape grele, cascatul repetat, dificultati de concentare si mentinere a unei traiectorii constante. In asemenea situatii se impune oprirea autovehiculelor in locuri special amenajate si luarea unei pauze de aproximativ 15 minute, absolut necesara refacerii capacitatii psiho-motorii care sa permita conducerea in siguranta.