Certurile dintre Basescu si Sarkozy, lucru obisnuit la summiturile NATO
Divergentele dintre Nicolas Sarkozy si Traian Basescu sunt un lucru obisnuit la summiturile NATO, se arata pe Brussels Blog, gazduit de site-ul Financial Times. Articolul dezbate scrisoarea trimisa marti de Nicolas Sarkozy si premierul italian, Silvio Berlusconi, presedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, si presedintelui Consiliului European, Herman Van Rompuy, pe tema Schengen.
In respectiva scrisoare, premierul italian si presedintele francez propun masuri de “securitate sporita” in spatiul Schengen, precum un sistem paneuropean de paza a frontierelor. Cei doi vor ca acest plan sa fie aprobat la urmatorul summit UE din iunie. O alta propunere controversata din aceasta scrisoare consta in schimbarea modului in care este guvernat spatiul Schengen. Berlusconi si Sarkozy considera ca trebuie aplicate reguli mai stricte statelor care sunt deja membre ale spatiului Schengen, dar si celor care aspira sa intre. Aceasta propunere este “o lovitura clara la adresa Bulgariei si Romaniei”, comenteaza sursa citata.
Disensiunile dintre Nicolas Sarkozy si omologul sau roman, Traian Basescu, au devenit astfel o caracteristica obisnuita a summiturilor recente ale Uniunii Europene, comenteaza jurnalistii straini. Toata aceasta dusmanie a inceput din cauza tratamentului aplicat de Sarkozy romilor din Franta si s-a agravat cand Guvernul francez s-a alaturat Germaniei pentru a bloca aderarea Romaniei si Bulgariei la Schengen.