Portretul robot pe care vi-l prezentam alaturat a fost realizat de catre specialistii de la criminalistica si apartine unui barbat suspectat de savarsirea unei tentative de viol asupra unei tinere de 24 de ani, din Ploiesti. Fapta s-a petrecut pe data de 14 februarie 2011, dar politistii nu au reusit sa dea, pana in prezent, de urma suspectului. Femeia a fost atacata de acesta chiar in scara blocului in care locuia, in miezul zilei (ora 13.40). Individul a intrat peste ea in apartament si sub amenintari i-a cerut sa se dezbrace. Tanara s-a opus si, dupa o lupta de aproape 5 minute, individul a renuntat si a fugit. Suspectul, in varsta de aproximativ 30-32 de ani, are o constitutie atletica, inaltime de 1,80-1,85 m, ten deschis, ochi caprui, o mustata subtire, care se prelungeste si se uneste sub barbie. In momentul comiterii faptei, purta geaca si pantaloni de culoare neagra, ghete sport negre, in maini avea manusi negre, iar pe cap – o sapca de culoare neagra. Politia recomanda cetatenilor ca in cazul in care observa un barbat cu aceste semnalmente sa anunte acest fapt la cea mai apropiata unitate de politie sau la numarul unic de urgenta 112.