Asa cum am mai scris si in alte editii, infractorii din Ploiesti au inceput sa aiba tot mai putine retineri sa actioneze in miezul zilei, de fata cu multi martori, si chiar in centrul orasului.
Asa i s-a intamplat unei femei, in varsta de 48 de ani, din Ploiesti, care a fost atacata duminica, in jurul orei 16, chiar la intrarea in blocul in care locuia, in zona pietei Mihai Viteazul. Un barbat a urmarit-o pe aceasta, iar la intrarea in scara blocului, a atacat-o, smulgandu-i de la gat doua lantisoare din aur, dupa care a fugit. Femeia a alertat imediat Politia si a oferit detalii legate de semnalmentele atacatorului. In numai 30 de minute de la producerea faptei, politistii au reusit sa-l depisteze pe suspect care incercase sa-si piarda urma, urcandu-se intr-un autobuz care mergea spre sudul orasului. Prejudiciul, in valoare de 2.500 de lei, a fost recuperat si inapoiat partii vatamate.
Autorul acestei fapte, Bogdan S., in varsta de 19 ani, din Ploiesti, a fost retinut pe baza de ordonanta. Acesta nu are condamnari pana acum, dar este cercetat in mai multe dosare pentru fapte de furt. Cercetarile sunt continuate de catre lucratorii Sectiei 1 Politie si ai Biroului de Investigatii Criminale Ploiesti, in vederea stabilirii intregii activitati infractionale a lui Bogdan S.
A.P.