Peste 671 de milioane de lei – decontul pentru jumatate din lucrare!
La începutul acestei săptămâni, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a anunţat că a transmis notificări către societăţile constructoare ale tronsonului Moara Vlăsiei – Ploieşti în vederea rezilierii contractului cu asocierea SC Spedition UMB SRL, SC Pa&Co International SRL, SC Euroconstruct Trading 98 SRL şi SC Tehnostrade SRL.
Ieri, CNADNR a transmis ziarului „Prahova” răspunsuri referitoare la modul în care s-a derulat, până în prezent, contractul de proiectare şi de execuţie pentru tronsonul Moara Vlăsiei – Ploieşti, care străbate – în cea mai mare parte – judeţul Prahova.
Potrivit informaţiilor furnizate de directorul general al Companiei, Daniela Drăghia, pe tronsonul menţionat, stadiul fizic al lucrărilor este de 53,83%, iar valoarea lucrărilor decontate constructorilor, până în prezent, a ajuns deja la imensa sumă de 671.121.460 de lei, inclusiv TVA. Şi asta, în condiţiile în care abia s-a trecut de jumătate din totalul lucrărilor care ar trebui finalizate pentru darea în folosinţă a autostrăzii care leagă Moara Vlăsiei de Ploieşti! Potrivit documentelor iniţiale semnate cu asocierea contractantă a execuţiei acestui tronson, valoarea totală a celor 42,5 kilometri de autostradă ar fi trebuit să se oprească undeva la circa 702 milioane de lei (fără TVA), însă constructorii au solicitat CNADNR, în urmă cu doi ani, creşterea cu 25% a finanţării, ca urmare a modificării structurii materialelor folosite la execuţia lucrărilor. Ceea ce s-a şi întâmplat, pentru că prin actul adiţional nr. 3 la contractul semnat cu asocierea SC Spedition UMB SRL, SC Pa&Co International SRL, SC Euroconstruct Trading 98 SRL şi SC Tehnostrade SRL, CNADNR a şi fost de acord cu această variantă şi, implicit, cu noua valoare a tronsonului: peste 822 de milioane de lei, fără TVA.
Chiar daca exproprierile s-au finalizat, procesele continua. Din datele furnizate de CNADNR, rezulta ca avocatii si juristii companiei mai au de lucru intr-un numar de 164 de dosare care inca mai sunt pe rol, la instante din Ploiesti si din Bucuresti. Dintre cele incheiate, deja, in favoarea statului roman, in 23 dintre cazuri, proprietarii nemultumiti de despagubirile acordate in urma exproprierilor au fost nevoiti sa accepte valoarea din oferta facuta de
CNADNR. In favoarea expropriatilor s-au pronuntat irevocabil solutii in 13 actiuni in justitie, valorile fiind in mai toate cazurile de cel putin trei ori mai mari decat cele stabilite de stat.
Pe tronsonul Moara Vlasiei – Ploiesti, CNADNR „estimeaza ca, in termen de o luna, va finaliza revizuirea proiectului si pregatirea documentatiei de atribuire pentru lansarea unei noi licitatii. Potrivit acestui calendar, un nou contract va fi semnat in august 2011”.
Mai putin entuziasti sunt reprezentantii Companiei Nationale de Autostrazi atunci cand se refera la celelalte tronsoane din autostrada Bucuresti – Brasov. „In prezent, CNADNR, impreuna cu Ministerul Transporturilor si Infrastructurii, analizeaza posibilitatea reluarii procedurilor necesare pentru realizarea proiectului Autostrada Comarnic – Brasov. La incheierea discutiilor cu BEI, BERD si Comisia Europeana vom finaliza un portofoliu de proiecte care vor fi realizate in regim de parteneriat public – privat”, se arata in precizarile companiei. Nici macar un cuvant despre „lipsa” bucatii dintre Ploiesti si Comarnic.
Reamintim ca, in aprilie 2010, la numai trei luni de la semnarea contractului de concesiune pentru sectiunea de autostrada Comarnic – Brasov, parafat de fostul ministru Radu Berceanu si reprezentantii consortiului format din firmele Vinci Concession, Aktor Concession, Vinci Construction Grand Projets si Aktor, societatile constructoare au denuntat unilateral contractul de concesiune. Proiectul a murit, prin urmare, din fasa, iar reluarea procedurii nu se stie, practic, la ce data se va petrece.
Interesant este ca trei dintre societatile care au fost notificate, luni, 18 aprilie, ca va fi reziliat contractul pentru tronsonul Moara Vlasiei – Ploiesti au fost selectate, din nou, pentru alte doua autostrazi. Astfel, Spedition UMB SRL si Tehnostrade SRL au primit lotul 1 din autostrada Timisoara-Lugoj, cei 10 kilometri din acest drum fiind evaluati la 210,3 milioane de lei. Pe de alta parte, Euroconstruct Trading 98 SRL, societatea considerata „vinovata” de rezilierea contractului pentru autostrada Moara Vlasiei – Ploiesti, a castigat, in asociere cu alte doua firme, lotul 4 din autostrada Orastie – Sibiu. In acest caz, cei 16 kilometri ai acestui tronson valoreaza nu mai putin de 484,8 milioane de lei.
Chiar daca se regasesc in alte combinatii, din moment ce societatile asociate pentru construirea tronsonului Moara Vlasiei – Ploiesti au fost invinuite de „abandon”, in solidar, se poate interpreta ca altul a fost motivul acestei notificari de reziliere a contractului.
Termenul pentru finalizarea tronsonului de la Moara Vlasiei la Ploiesti – amanat a cata oara? – era stabilit la 15 decembrie 2011. Cum contractul cu asocierea SC Spedition UMB SRL, SC Pa&Co International SRL, SC Euroconstruct Trading 98 SRL si SC Tehnostrade SRL va fi rupt, in curand, iar licitatiile programate se pot intinde pe o perioada lunga de timp, ramane de vazut daca pana in toamna anului de gratie 2012 (electoral) cel putin acest segment va fi terminat.
Violeta STOICA