Aproximativ 350.000 de firme vor putea beneficia de un sistem de contabilitate simplificat, in urma unei recente modificari a Legii contabilitatii de catre Executiv. „Entitatile patrimoniale care au o cifra de afaceri de 35.000 de euro si active de o valoare asemanatoare, inregistrate pana la data de 31 decembrie anul trecut, vor intocmi doar doua situatii financiare anuale, in loc de cinci. De asemenea, nu vor mai intocmi situatia fluxurilor de numerar, situatia modificarii capitalului si a notelor explicative”, a declarat ministrul Finantelor – Gheorghe Ialomitianu. Totodata, aceasta categorie de agenti economici va putea intocmi un plan de conturi simplificat, care va cuprinde doar 50 de conturi, in loc de aproximativ 400, cate sunt in prezent, a adaugat ministrul. In afara obiectivelor mentionate, prin modificarea Legii contabilitatii s-a urmarit si oferirea unei sanse tinerilor absolventi ai facultatilor cu profil economic: aceea de a putea tine contabilitatea unei firme, in locul membrilor corpului expertilor contabili.