Procurorii anticoruptie au finalizat ancheta in cazul deputatei PDL Monica Iacob-Ridzi, fost ministru al Tineretului, pusa sub acuzare in legatura cu organizarea Zilei Tineretului pe 2 mai 2009, la Costinesti, urmand ca rechizitoriul sa fie transmis Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Intr-o postare pe blogul sau, Monica Iacob Ridzi a vorbit despre “ultima zi de urmarire penala”, sugerand vicii de procedura in anchetarea sa, erori retinute in expertize, concluzii „aberante” privind stabilirea prejudiciului, ignorarea deliberata a unor marturii favorabile. “Am fost, sper, pentru ultima oara, la Directia Nationala Anticoruptie. Am semnat (cea dintai, ca o dovada in plus ca nu doresc tergiversarea acestei cauze) procesul-verbal de prezentare a materialului de urmarire penala in atat de mediatizatul dosar legat de evenimentele organizate de Ministerul Tineretului si Sportului cu ocazia Zilei Tineretului- 2 Mai 2009″, scrie Monica Iacob Ridzi. Deputata PDL spune ca este ultimul capitol dintr-o cercetare demarata de procurori inca din luna august 2009. Aceasta adauga faptul ca a trecut un an si noua luni de la declansarea cercetarilor, dar ca nu va spune nimic despre “profundele vicii de procedura din acest dosar (nimic despre interceptari al caror continut transcris initial si prezentat Parlamentului a fost modificat dupa 19 luni), nimic despre lipsa de logica juridica a unor sustineri din materialul de ancheta, nimic despre erorile uriase ale raportului de expertiza intocmit in dosar (cu o serie de concluzii aberante, inclusiv cea privind stabilirea prejudiciului) si nimic despre lipsa de fundament a acuzatiilor” ce i-au fost aduse ei si multora dintre angajatii sai. Fostul ministru al Tineretului este cercetat de procurorii DNA, pentru abuz in serviciu contra intereselor publice, fals intelectual in legatura cu fapte de coruptie, uz de fals in legatura cu fapte de coruptie si participatie improprie la infractiunea de fals intelectual la Legea contabilitatii.














