Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Politiei Romane informeaza ca, la aceasta ora, pe drumurile din judetul Constanta traficul rutier se desfasoara in conditii de ceata. Vizibilitatea cea mai scazuta (sub 50 de metri) este pe unele tronsoane, aflate in apropierea tarmului Marii Negre, ale DN39 Constanta – Mangalia, DN22 Constanta – Tulcea, DN2A Constanta – Harsova si DN3 Constanta – Murfatlar. In aceste conditii, le recomandam conducatorilor auto sa foloseasca luminile de ceata impreuna cu cele de intalnire, sa mareasca distanta in mers intre autovehicule si sa adapteze viteza in functie de vizibilitate.
In judetul Valcea, pe DN7, pe Valea Oltului, au fost impuse restrictii de circulatie din cauza lucrarilor de consolidare a versantilor, intre kilometrii 198+500 metri – 198+800 metri si 202+450 metri – 202+850 metri. Circulatia rutiera se desfasoara alternativ, pe o banda, dirijata de lucratori de la drumuri.
Administratia Nationala de Meteorologie a prognozat pentru astazi o vreme rece, mai ales in regiunile extracarpatice. Temporar, va ploua in toate zonele. In nordul Moldovei si la munte precipitatiile vor fi si sub forma de lapovita si ninsoare. Vantul va prezenta intensificari locale, indeosebi in vestul tarii si la munte. Intrucat rafalele de vant influenteaza tinuta de drum a autovehiculelor, le recomandam conducatorilor auto sa se astepte la schimbari bruste de traiectorie cand trec prin dreptul unor vehicule de dimensiuni mari, la patrunderea pe poduri si la intrarea, respectiv iesirea din localitati sau zone impadurite.
De asemenea, suprafetele carosabile umede din cauza ploii impun conducerea autovehiculelor cu viteza moderata si evitarea bruscarii comenzilor acestora.