Plenul Senatului a adoptat ieri un proiect de lege initiat de PDL prin care cadrele didactice nu vor mai putea face greva in perioada bacalaureatului si a evaluarii nationale din ultima clasa de gimnaziu. Proiectul, initiat de grupul senatorilor PDL, prevedea in prima sa forma ca greva profesorilor sa fie posibila numai cu conditia asigurarii a cel putin o treime din activitatea didactica, insa acesta a primit un raport de respingere din partea comisiei sesizate pe fond.
La solicitarea plenului, proiectul a fost reintors in comisie pentru un raport suplimentar, senatorul PDL Mihail Hardau, membru in Comisia de invatamant, a propus un amendament prin care personalul didactic va putea declara greva cu conditia de a asigura desfasurarea continua a proceselor de evaluare nationala din ultima clasa de gimnaziu, respectiv a examenului de bacalaureat.
Proiectul a fost adoptat de Senat cu 43 de voturi “pentru” si 37 “impotriva”, in calitate de prima Camera sesizata. Senatorii PSD si PNL s-au opus adoptarii, motivand ca reprezentantii puterii incearca sa ingradeasca profesorilor dreptul la greva, nefiind un proiect pentru protejarea elevilor, asa cum s-a incercat sa fie justificat. Proiectul va merge la Camera Deputatilor, for decizional.














