Romania trece, in aceasta noapte, la ora oficiala de vara, ceasurile urmand sa fie date inainte cu o ora, astfel ca ora 3.00 va deveni ora 4.00. CFR Calatori a anuntat ca trecerea la ora de vara nu va afecta mersul trenurilor, dar vor fi mici intarzieri pentru garniturile aflate in circulatie intre orele 3.00 si 4.00 (ora de iarna).
In Romania, ora de vara a fost introdusa pentru prima data in 1932. Pana in 1939 ora de vara a funcționat in fiecare an, intre prima duminica din aprilie (in 1932: 22 mai), ora 00:00 și prima duminica din octombrie, ora 01:00 (ore locale). Intre 1 aprilie 1940, ora 00:00, și 2 noiembrie 1942, ora 03:00, ora de vara a fost in vigoare permanent in Romania. Din 1943, practica trecerii la ora de vara a fost suspendata.
Ora de vara a fost reintrodusa in Romania incepand cu 1979.