Recent, Ministerul Public a propus marirea duratei retinerii in arest de la 24 de ore, cat este acum, la 48 de ore sau chiar la 72 de ore. Masura ar veni in contextul in care un procuror, avand un dosar in care trebuie audiate zeci de persoane intr-un rastimp atat de scurt, risca sa nu poata intocmi la timp actele procedurale, iar suspectii sa scape fara a fi arestati preventiv pentru 29 de zile.
In context, intrebat daca se impune cresterea perioadei in care un procuror poate dispune o durata mai mare pentru retinerea suspectilor, Daniel Ghita, procuror in cadrul Parchetului de pe langa Curtea de Apel Ploiesti, ne-a precizat: “Masura ar fi benefica atat pentru cei suspectati, acestia avand garantia ca au fost audiati corect, si pentru avocati - ei avand timp sa studieze dosarul si sa-si pregateasca apararea – cat si pentru infaptuirea actului de justitie.
Procurorul lucreaza contratimp, uneori zi si noapte, pentru intocmirea propunerii de arestare preventiva pentru 29 de zile, care trebuie prezentata judecatorului. Atat fizic, cat si psihic, este epuizant si exista riscul de a face greseli”.
Intrebat daca, intr-un rastimp atat de scurt, de numai 24 de ore, au fost situatii in care nu a fost intocmit dosarul astfel incat judecatorul sa aiba argumente suficiente pentru arestarea preventiva a suspectului, interlocutorul nostru ne-a spus: “Da, au fost destule cazuri, deoarece, neavand timp pentru administrarea tuturor probelor, cel in cauza a trebuit sa fie eliberat. Dupa aceea, el «a avut grija» sa se faca nevazut, parasind chiar tara. Ulterior, in baza altor probe aduse in fata magistratului, s-a considerat ca da, trebuie arestat preventiv pentru pentru 29 de zile. In aceste conditii, se incepe o alta munca – aceea de a-l cauta pe suspectul dat in urmarire generala „.
Conform interlocutorului nostru, in ceea ce priveste durata retinerii preventive de 24 de ore, suntem printre putinele tari din Europa care au un termen atat de scurt.
Asupra acestui aspect, precum si despre “relatia” judecator – procuror sau cea dintre politist si procuror vom reveni intr-un numar viitor al ziarului, interlocutor fiindu-ne procurorul sef al DIICOT Ploiesti, Ionut Botnaru.
(F.T.)