Ganduri si randuri (II)
Este greu de spus ce a provocat incetarea aparitiei „Ganduri si Randuri”. In ultimul numar nu se anunta nimic in acest sens, nici nu lasa sa se vada intentia gruparii de a renunta sau anumite greutati cu care s-ar confrunta. O prima posibilitate ar fi aceea a complicarii formelor birocratice pentru obtinerea aprobarii de aparitie. In 1937, era suficienta o cerere la prefectura judetului si apoi, dupa avizarea de catre prefect, publicatia putea fi inscrisa. Dupa februarie 1938, cand regele Carol II a instaurat regimul sau autoritar, treptat, lucrurile au inceput sa se schimbe. Se cereau formalitati suplimentare pentru aparitia unui periodic (neoficial se cerea si o nota de la “Siguranta“) si pe langa prefectura, se instituia un birou de presa, care efectua o cenzura, mai mult sau mai putin discreta. O dovada in acest sens pare sa fie un text tiparit, numai la ultimul numar, imediat sub titlu: „Inscrisa prin Ordonanta Presidentiala cu No.9268-1938”. Putem banui deci ca formalitatile acestea noi, care implicau si Tribunalul, sa-i fi descurajat pe initiatori. Se poate insa foarte bine ca motivul incetarii sa-l fi constituit greutatile materiale. Initiatorii proveneau, mai toti, din familii instarite; totusi nu credem ca la varsta lor, dispuneau de sume importante de bani. Chiar ei marturiseau ca <>. In ceea ce priveste incasarile lor, erau minime. Se prevazuse ca pret de vanzare 5 lei numarul (numai ultimul, cel triplu era 10 lei) si chiar abonamentele anuale erau 50 sau 100 de lei, dar este de presupus ca tirajul nu era prea mare, ca multe exemplare se ofereau gratuit, ca nu se prea cumparau, astfel incat fiecare aparitie afecta serios economiile initiatorilor. Mai putin probabil este ca activitatea sa se fi intrerupt din cauza unor neintelegeri intre membrii gruparii. In schimb, este posibil ca acestia, mai toti studenti la Drept, ajunsi in ani mai mari, trebuind sa se pregateasca mai intens, sa-si treaca si examenele restante, in vederea terminarii facultatii, sa fi fost obligati sa petreaca mai mult timp in Bucuresti. Dupa cum se poate, foarte bine, ca motivul sa fi rezultat din toate acestea sau sa fi fost un altul. Revista a aparut sub forma unui caiet (23,5×16 cm), pe hartie buna, usor galbuie si cu coperta din hartie de aceeasi nuanta, dar mai groasa. Numarul de pagini diferea de la aparitie la aparitie: 20 (la numerele 1,4 si 7), 24 (la nr. 2), 28 (la numerele 3 si 6), 32 (la nr. 5) si 48 (la nr.8-10). Publicatia a fost imprimata, de la inceput pana la sfarsit, la “Tipografia Romaneasca“ S.A. Ploiesti, iar redactia si administratia se gaseau pe strada Nicolae Filipescu nr. 26, la domiciliul unuia dintre initiatori. Fiecare numar era impartit, foarte distinct, in doua parti. Prima, care nu era titrata, cuprindea studii, eseuri si creatii literare, cea de-a doua, intitulata “cronici“, avea rubrici ca: „semnalizari” (economice, sociale, politice), “cronica literara“, “plastica“, a “spectacolelor“ si “insemnari marunte“. Dar, tocmai in niste asemenea “insemnari“, se definea, in lipsa unui articol program sau a unui editorial – scopul revistei, liniile pe care aceasta intelegea sa mearga: <>
Paul D.POPESCU
