Constantin IONESCU-LUNGU (III)
In sfarsit, in 1912, a aparut brosura “Catre invatatori. La munca constructiva cu totii !” de C.Ionescu-Lungu, presedintele Asociatiei Generale a Invatatorilor din Romania. Cele 36 de pagini reprezinta un calduros si vibrant apel catre dascalii rurali, la strangerea randurilor pentru a-si castiga locul meritat in societate, dar si la munca si abnegatie pentru imbunatatirea, prin invatatura, a situatiei taranimii si pentru intarirea si intregirea patriei.
Dupa primul razboi mondial, desi varstnic si curand pensionar, si-a continuat activitatea. Om politic cu prestigiu, chiar deputat intr-o vreme, el a ramas si un lider al invatatorilor si a continuat sa publice in presa didactica si chiar in “Scoala Prahovei” aparuta in 1932. Dintre lucrarile sale mai tarzii, este de amintit brosura “Cui se datoreste improprietarirea taranilor”, in care incerca sa explice caracterul, prevederile si aplicarea legii din 1921. In colaborare, a publicat si cateva lucrari didactice: “ Carte de cetire” (Bucuresti, 1921 si Ploiesti – 1927) si “Noul curs metodic de caligrafie” (1926).
Ultima sa lucrare a fost o ampla autobiografie intitulata “Spovedanie”, din care, din pacate a publicat doar prima parte (Ploiesti, 1934) si din care am luat cea mai mare parte a informatiilor noastre.
Constantin Ionescu-Lungu a avut si o viata de familie deosebita. Desi decenii intregi a facut naveta, adesea doar saptamanal, venind acasa numai duminica, a fost totdeauna o prezenta vie, permanenta in mijlocul alor sai. Era un om muncitor, inventiv, econom si gasea o serie de mijloace pentru a mai castiga cinstit un ban, astfel incat familiei sa nu-i lipseasca nimic. La inceput a locuit pe strada Poterasi, probabil cu chirie, dar, mai tarziu, a cumparat un vast teren pe strada Vornicul Boldur unde a construit o casa frumoasa si apoi alte doua. Un baiat al lui a fost magistrat, apoi pretor (administrator de plasa) la Draganesti si, in final, avocat. Adevarata lui mostenire a fost fiica sa Cornelia, stralucita invatatoare, publicista si vorbitoare de frunte, directoare a Scolii de fete nr.4, din care a facut o unitate model pe tara, laudata si decorata de ministrul Dr. C.Angelescu.
Toti cei trei gineri ai sai au fost oameni deosebiti. Serban Mazalui era un invatator renumit de la Scoala nr.1 de baieti din Ploiesti, autor de manuale scolare, lider al invatatorilor prahoveni (membru in comitetul asociatiei, pe la jumatatea perioadei interbelice. Ioan Cr. Danielescu, profesor de muzica a fost un stralucit dirijor si compozitor, autor al celebrei “Vointa neamului”. Constantin M.Rapeanu, excelent profesor de limba romana, a fost intemeietorul, directorul si proprietarul celei mai bune scoli secundare particulare de baieti din Ploiesti, Liceul “Nicolae Balcescu”, dar si un mare publicist.
Moartea lui C.Ionescu-Lungu, la 16 septembrie 1938,a indoliat orasul si a ramas in memoria acestuia si datorita unei intamplari. In acel moment, strada Vornicul Boldur tocmai se canaliza si avea prin mijloc un sant larg si adanc cu doua valuri inalte de pamant de o parte si de alta, care nu lasau pentru mers decat doua poteci pe langa garduri si cateva punti pentru traversare. Din cauza acestui fapt, carul mortuar nu a putut ajunge pana in fata casei lui, si atunci s-a format un dublu lant viu si sicriul a trecut din mana in mana pe o distanta de mai bine de o suta de metri. Erau de fata sute de invatatori, fosti elevi, coristi de la corurile ceremoniale din oras, lautari din tarafurile locale, care venisera sa-l petreaca, rude, vecini, oficialitati.
Paul D.POPESCU
