Toma T. Socolescu ¿i arhitectura civilå (LX)
O locuinta pe care Socolescu n-o pomeneste in lista de atatea ori amintita de noi, dar care, in mod sigur, a fost creatia lui era vila Obrien. Plasata in imediata vecinatate a bulevardului, pe strada Eminescu, ea era si mai simpla. Conceputa cu parter si etaj, planul ei avea aproximativ forma unei cruci, rezultata din intretaierea a doua corpuri paralelipipedice. Cel de pe directia est-vest este cel mai voluminos si in capatul lui dinspre strada exista o mica absida realizata din ferestre, avand deasupra o jardiniera cu flori, iar la etaj, practicat in interiorul fatadei, un larg balcon cu coloane albe si gratioase.
Celalalt corp era orientat pe directia nord-sud si nu avea bratele egale. Bratul dinspre nord este ceva mai lung, cel dinspre sud nu trece cu mai mult de un metru dincolo de transept, dar are in capatul lui o frumoasa intrare principala sub un mic balcon asemanator celui dinspre est.
Era un ansamblu nici pe departe asemanator cu micul palat pe care i-l ridicase lui D. Ionescu, la Bucuresti, cu un deceniu inainte. Acolo a fost obligat sa tina seama de arhitectura bucuresteana a vremii care cerea masivitate, forta si prestanta. Aici comanditarul, un strain, venit la noi in legatura cu petrolul, dorise ceva simplu, un fel de casa de vacanta si asa ceva a si capatat, bucurandu-se ca, pe langa confort, i s-a oferit si un plus de simplitate, usurinta intretinerii, fara sa fie lipsita de rafinament.
Desigur ca arhitectul nostru a mai proiectat si alte locuinte in Ploiesti, pe care insa nu le-a notat si nu le-a amintit nicaieri. Vom aminti una singura, deosebit de frumoasa care se pastreaza si astazi nealterata si pentru care avem si o fotografie.
Este vorba despre casa Stefan Z. Ghiculescu, de pe strada Italiana, proiectata si realizata pe la jumatatea perioadei interbelice.
Stefan Z. Ghiculescu a fost poate cea mai frumoasa intruchipare a unui tip de mari negustori ploiesteni, ridicati numai prin munca si capacitatile lui. Pornit, ca baiat de pravalie, harnic, cinstit si destept a reusit nu numai sa “invete” meseria ci si sa-i inteleaga “tainele”. In timp ce devenise vanzator si muncea ca atare, gasea timpul sa se instruiasca atat ca autodidact cat si ca elev particular al Scolii elementare si apoi superioare de comert. Curand a devenit cunoscut in lumea negustorilor ploiesteni, ca un om foarte priceput si cinstit.
Avea ceva economii, o banca a avut incredere in el si i-a deschis o linie de credit, cativa angrosisti i-au oferit marfuri pe datorie. Indata a deschis o pravalie pe care a condus-o bine, in cativa ani ajungand sa-si plateasca toate datoriile, sa aiba un cont la banca si stocuri platite de marfuri.
Indata dupa razboi, Ghiculescu, care isi cumparase inca inainte un mare magazin in plin centrul orasului (in Piata Unirii), a trecut la renovarea lui si la deschiderea unui “consum” – un magazin modern cu “bacanie, coloniale si delicatese”. Avea un personal numeros si bine instruit. La inceput preturile mari i-au cam alungat clientii, dar toate marfurile pe care le desfacea erau de calitate, promova sisteme noi de vanzare (ambalaje ingrijite, baieti cu bicicleta care duceau pachetele la domiciliul clientilor etc.). Desi nu avea licenta sa vanda “bauturi spirtoase”, avea aprobare sa aiba o camera de consumatie unde clientii puteau “incerca” produsele pe care voiau sa le cumpere de la el. De aceasta invoire profitau din plin o serie de domni care se intalneau aici, la “un aperitiv”. Clientela lui Ghiculescu a crescut mereu dar numai din randul populatiei instarite “lumea buna” a orasului.
Voind sa se casatoreasca, i-a comandat lui Socolescu o casa si i-a descris cam cum ar voi sa fie aceasta. Vazand ca la acest om simtul practic si comercial nu a inlaturat bunul gust si simtul masurii, arhitectul l-a ascultat si i-a realizat nu o locuinta de parada, ci una care sa asigure un adapost confortabil si intim proprietarului si familiei sale. A aparut o casa, in plina vegetatie, careia arhitectul i-a escamotat adevaratele dimensiuni, i-a dat ornamente de o mare finete, realizand o adevarata bijuterie. Casa exista si astazi, la fel de frumoasa pastrandu-si aspectul initial, datorita eforturilor ultimilor mostenitori (fam. Badulescu) ai lui Ghiculescu.
Socolescu a mai proiectat edificii civile si in alte parti ale judetului, dar despre acelea vom vorbi in alte capitole.
