Toma T. Socolescu si edificiile cu caracter economic (LVIII)
Vom incepe acum un nou capitol pe care nu-l putem numi altfel decat TOMA T. SOCOLESCU SI ARHITECTURA CIVILA.
Socolescu a facut si multa arhitectura civila, proiectand locuinte frumoase si sanatoase.
Care au fost lucrarile care l-au stimulat in aceasta directie ? In primul rand, era onorariul, pentru ca, asa cum am mai spus, artistul era dublat de un priceput om de afaceri, care platea impozite pentru “biroul“ sau, ca pentru oricare firma si trebuia deci sa o faca sa prospere. In perioada interbelica Socolescu ajunsese un arhitect foarte apreciat si cautat. Oferte erau destule si nu credem ca a avut vreodata nevoie sa se tocmeasca pentru onorariu.
Un alt stimulent credem ca a fost simpatia, prietenia, respectul fata de anumite persoane pentru care simtea o adevarata bucurie sa lucreze. Se simtea obligat sa le ofere locuinte somptuoase, sanatoase, frumoase si originale, uneori in contrapartida la niste servicii de care beneficiase.
In aceste lucrari putea sa dea frau liber fanteziei si talentului sau. Discuta prieteneste cu viitorii sai comanditari pana cand intelegea bine ce voiau ei, apoi trecea aceste dorinte prin filtrul gandirii sale de arhitect si ajungea la o imagine clara a ceea ce urma sa realizeze, imagine pe care o materializa in planuri, schite, desene si le prezenta celui care le solicitase. De regula, propunerile sale erau primite cu entuziasm si din acest moment misiunea sa era incheiata si putea sa-si concentreze atentia asupra unui alt obiectiv. Asta nu insemna insa ca se dezinteresa de proiectul care se punea in opera. Proprietarul era incintat sa-l vada trecand pe santier, urmarind alaturi de el cum lucreaza antreprenorul si oamenii sai.
Mai era si altceva: toti cei care ii comandau lucrari erau oameni bogati si dornici de a-si vedea locuintele noi gata. Nu mai exista pentru el temerea ca proiectul sau va ramane “neexecutat“.
Cu toate aceste stimulente si avantaje, T.T. Socolescu nu a dat niciodata prioritate arhitecturii civile fata de cea a edificiilor publice. Daca se ivea posibilitatea sa realizeze o lucrare publica, un edificiu de care sa se bucure o intreaga colectivitate, chiar daca era numai in tratative cu institutia respectiva si i se oferea o comanda sigura si avantajoasa din partea unui particular, o refuza daca nu putea s-o amane. Si mai trebuie sa o adaugam o nota: la edificiile publice, atunci cand proiecta un monument, il interesa doar terenul pe care urma sa fie construit, nu si imprejurimile. Pentru ca el stia foarte bine, ca monumentul conceput si proiectat de el va impune, prin dimensiunile lui, prin prestanta si prin functia pe care o va indeplini, schimarea peisajului inconjurator in armonie cu el. Dimpotriva, cand era vorba despre o locuinta, il interesa mult si peisajul natural sau arhitectonic in care o proiecta pentru ca, dupa terminarea ei sa se poata integra rapid si firesc in el.
Am mai avea ceva de spus la inceputul acestui capitol. Lucrarilor lui de arhitectura civila le dadea ca nume fireste, pe cel al proprietarului, dar inaintea acestuia punea specificarea “casa“ sau “vila“. Aceasta specificare ar fi trebui sa desemneze locul unde edificiul era amplasat sau aspectul acestuia. Socolescu o foloseste in mod arbitrar, ba, uneori, aceeasi cladire este numita de el cand “casa“, cand “vila“.
In afara judetului Prahova, a proiectat doua locuinte la Bucuresti (sau cel putin doua a notat el in lista la care ne-am mai referit) asupra carora ne vom opri acum. Una este (sau era) pe strada Antim, pentru care nu ne da nici numele proprietarului, dar despre care ne spune ca a fost publicata in revista “Arhitectura“, deci s-a bucurat de un ecou deosebit in epoca.
Cealalta apartinea unui oarecare D. Ionescu si era situata pe str. Mihail Kogalniceanu, in zona soselei Kiseleff. Pentru acesta, Socolescu ne ofera, in anexa volumului de “Amintiri“, trei fotografii, un ansamblu si doua detalii (partea superioara a cladirii si coltul din dreapta), ceea ce ne permite sa incercam o descriere sumara a ei. Este o cladire mare in care gasim ecouri din mai multe stiluri, dar care apartine efectiv stilului romanesc al lui Socolescu.
Paul D. POPESCU
