Toma T. Socolescu si edificiile cu caracter economic (LVII)
Perioada “expozitiei“ a sporit an de an, ajungand la doua saptamani. Ea a capatat si caracter de targ, in acele zile facandu-se numeroase tranzactii, incheindu-se contracte. In fiecare an se decernau premii unor producatori si expozanti: premiul graului, premiul porumbului etc., ca si diplome de participare. Editiile anuale ale “Expozitiei“, au capatat si un caracter monden, membrii societatii ploiestene venind aici sa priveasca sau sa cumpere cate un lucru deosebit. Mai tarziu s-a construit si un restaurant, dar nu de Socolescu ci de arhitectul P. Popovici. In anotimpul cald-desigur nu in septembrie -, primaria mai inchiria terenul si pentru organizarea de kermeze (petreceri in aer liber).
Anii de activitate vie a “Expozitiei“ au tinut pana la sfarsitul perioadei interbelice. In timpul razboiului si in anii urmatori nu s-a mai organizat nicio editie, locului dandu-i-se diverse intrebuintari (mai ales de armata), iar in perioada comunismului el a fost transformat in Hipodrom. Desigur, totul a fost schimbat, reconstruit, potrivit noului scop. Au mai ramas din vechiul complex doar portile de intrare. Dar si la acestea din ceea ce facuse Socolescu nu mai exista decat miezul de zidarie, fara nimic altceva. Tot ce a fost acoperis pitoresc sau ornament a disparut, volumele au fost reduse si simplificate, poarta a fost acoperita cu tencuiala si varuita in alb.
In sfarsit, pe lista de “lucrari executate“ a arhitectului, la pozitia 6, figureaza “Hanul taranesc“ , actualmente spital, la bariera Bucov. Este una dintre ultimele lucrari ale arhitectului si cea mai putin cunoscuta, datorita pozitiei ei marginase. Mutarea oborului pe malul Dambului (1911) determinase aparitia in acea zona a unui complex comercial cu pravalii si cu carciumi. Mai mult, se crease si o mare gradina publica botezata “Parcul strajerilor”. Intre acest parc si raul Dambu (atunci deja canalizat pe aceasta portiune), a fost ridicat “Hanul taranesc“. Dupa numele care i s-a acordat putem sa-i deducem destinatia. Trebuia sa fie un loc unde sa poata “sa traga“ cei care veneau mai de departe la oborul si targul Ploiestilor.
Erau locuri de parcare pentru carute, camioane, masini si se putea gasi o cazare decenta si o ospatarie acceptabila pentru cei veniti aici sa vanda, sa cumpere, sa faca afaceri. Probabil urbanistul care era Socolescu a propus ridicarea aici a acestui edificiu, urmarind mai multe scopuri. Primul, deci sa ofere cazare si masa (pe categorii de oaspeti) care ar fi atras aici o lume mai numeroasa si mai variata, rotunjind mediul de afaceri local. In al doilea rand, existenta acestuia ar fi permis sa se restranga aglomeratia si mizeria de pe strazile din jur, obligand macar o parte dintre tarani “sa maie“ in incinta lui. In al treilea rand, ar fi degajat, in buna masura, zona centrala a orasului de circulatia intensa a carelor, carutelor si a animalelor. Intr-adevar, aici se intalneau cateva mari artere. Calea Oilor, str. General Dragalina cum i se spune acum, aducea pe cei din satele si orasele de pe Valea Prahovei, iar prin caile Gageni si Valeni, pe cei din Valea Teleajenului si Varbilaului. Carutele care veneau din partea de est nici nu mai intrau in oras ci trageau direct aici, cele dinspre sud-est si sud intrau prin strazile Buna Vestire sau Bucuresti, ajungeau in strada Postei si pe aceasta la Bariera Bucov.
Desi asezat intr-o margine de oras, Socolescu a manifestat destula grija in proiectarea edificiului, dar, desigur, a pus accentul pe functionalitatea lui.
Era o cladire mare, parter si etaj, dar conceputa pe orizontala, ca un volum unic, cu o ornamentare putina si sobra. Compartimentarea interiorului, cunoscandu-l pe arhitect, credem ca era functionala, oferind posibilitatea cazarii unui mare numar de persoane in conditiile unui minim confort.
Nu stim daca si pana cand edificiul a fost folosit in scopul pentru care a fost creat. Oricum, chiar de la inceputul perioadei comuniste, el isi gasise o alta utilizare, aceea de spital dermato-veneric si si-a indeplinit bine aceasta destinatie, pana nu demult, peste o jumatate de secol. Edificiul, foarte rezistent, a trecut cu bine prin doua mari cutremure (1940 si 1977) si si-a pastrat aspectul initial.
Nu stim, in prezent, ce institutie sau activitati gazduieste sa va gazdui.
Paul D. POPESCU
