Traficul de persoane cunoaste, de la an la an, un trend ingrijorator, potrivit unui studiu realizat recent la nivel european, din aceasta activitate infractionala obtinandu-se beneficii care o situeaza pe locul trei, dupa traficul de arme si cel de stupefiante. Conform rezultatelor studiului Uniunii Europene, sute de mii de persoane sunt victime ale retelelor infractionale, ca posibila solutie in acest caz propunandu-se armonizarea legislatiei in privinta pedepselor, avand in vedere ca, in unele tari, acestea sunt cuprinse intre 3 ani si 20 de ani de inchisoare, iar in altele – de la zece ani la inchisoarea pe viata.
Ca un paradox, dupa cum ne-a precizat seful Brigazii de Combatere a Crimei Organizate (BCCO) Ploiesti, comisar sef Constantin Furtuna, in Romania legislatia a fost schimbata. Concret, daca in 2001, traficul de persoane se pedepsea cu inchisoare cuprinsa intre cinci si 12 ani, in 2010, sanctiunile care vizau privarea de libertate s-au redus la o perioada cuprinsa intre 3 si zece ani.
Conform interlocutorului nostru, gruparile actioneaza in tarile unde legile sunt mai putin aspre (Marea Britanie, Germania, Elvetia). “Tocmai din motive de legislatie mai blanda, retelele din Romania s-au reorientat, preferand sa nu mai duca victimele in Spania sau Italia, ci cu predilectie in Anglia sau Elvetia” (comisar sef Constantin Furtuna).
Revenind la pedepse, in documentul UE se mai recomanda inasprirea acestora, in sensul de a nu mai exista posibilitatea comutarii pedepsei cu inchisoarea si nici posibilitatea de eliberare dupa ispasirea a doua treimi din pedeapsa, iar acolo unde sunt circumstante agravante– trafic de minori, trafic de persoane cu handicap – sa fie prevazuta chiar si inchisoare pe viata – care este recomandata sa fie introdusa in legislatia fiecarei tari din spatiul european.
Un alt aspect tratat in studiul mentionat vizeaza si protectia victimelor. Astfel, pe langa asistenta sociala – care se impune sa fie acordata acestora – se propune ca, in cazul in care viata sau libertatea victimei este in pericol, sa functioneaze “principiul nerepatrierii”, adica persoana abuzata sa poata obtine, cu acordul acesteia, azil intr-un alt stat, altul decat cel de origine.
O alta initiativa se refera si la crearea unui organism european care sa monitorizeze fenomenul traficului de persoane, datele urmand sa fie centralizate, periodic, de la asa-numitii raportori nationali.
De asemenea, in privinta formularii “fiecare stat membru prevede posibilitatea de a nu urmari penal sau sanctiona victimele”, in acelasi document se propune inlocuirea termenului “posibilitatea” cu “obligatia”. De ce? Pentru a nu exista riscul ca si victimele sa fie sanctionate. Conform altor opinii insa, este necesara pedepsirea celor care consimt sa se prostitueze si sa fie protejate de catre infractori. Acest lucru ni l-a precizat si seful BCCO: “Majoritatea victimelor stiu ce se ascunde sub promisiunea ca vor lucra ca ospatarite sau animatoare, deci exista si un acord tacit al acestora“.
Cand se va introduce si in Romania pedeapsa cu inchisoare pe viata, si pentru traficantii de persoane – aceasta fiind prevazuta numai pentru traficul de droguri- ramane de vazut !
(F.T.)
Acasă Investigaţii La nivel european se propune: inchisoare pe viata pentru traficantii de persoane!