Fosta cladire a Primariei Breaza a ajuns sa adaposteasca organizatiile locale ale partidelor care au activitate in orasul cu cel mai pur aer din Romania. Vizavi de sediul Politiei, in acest imobil se intalnesc, atunci cand sunt intalniri de partid, atat social-democrati, cat si democrat-liberali, liberali sau conservatori. Faptul ca Breaza este unul dintre cele mai linistite orase din Prahova reiese chiar si din aceasta alaturare a partidelor de opozitie cu a celui de la putere, sub un singur acoperis.
Pe de alta parte, prezenta sediului Politiei Breaza chiar peste drum infraneaza eventualele porniri razboinice care ar putea sa apara in perioade mai agitate, din punct de vedere politic. Oricum ar fi, nicaieri in Prahova nu se mai regaseste o asemenea situatie si este o dovada in plus ca in orasul care deschide Valea Prahovei lucrurile sunt putin altfel. Iar luptele politice sunt privite cu ceva mai multa detasare, departe de Ploiesti.
V.S.