Oamenii de stiinta sustin ca privitul fotografiei unei persoane iubite are ca efect amortirea durerii fizice. Cercetatorii au descoperit ca imaginea unei persoane iubite are ca efect incetinirea procesarii durerii de catre creier, in acelasi fel in care actioneaza paracetamolul sau, in extrema, cocaina.
Un studiu, facut de Universitatea din Stanford, a gasit probe care leaga sentimentele de iubire cu cele de amortire a durerilor reale.
Cercetatorii au facut cateva experimente pe niste studenti indragostiti pe care i-au scanat in timp ce li se arata o poza a persoanei iubite, iar pe piele li se aplicau diverse obiecte incalzite care ar fi putut provoca o oarecare durere sau disconfort. Nivelul de durere simtita de acestia era redus cu 44%, potrivit cercetatorilor, deoarece partea creierului care procesa durerea era partial anulata de cea care procesa centrii de placere.