La Teatrul “Equinox” din Ploiesti se desfasoara Festivalul artelor „Nichita la echinoctiu”, care marcheaza implinirea a 78 de ani de la nasterea poetului Nichita Stanescu. Zilele trecute, au fost deschise atelierele Universitatii de primavara „Nichita Stanescu”, Salonul de arte vizuale “Orion” si expozitia de arta fotografica semnata de Vali Craina. Pentru pasionatii de cinematografie, teatrul a gazduit “Gala filmului scurt”, proiectia filmului documentar „Viata mea se ilumineaza”, si premiera spectacolului de teatru-dans „Eu, adica ea” (scenariul si regia: Mihai Vasile). Ieri, la Campina au avut loc vernisajul expozitiei de eseu fotografic „Avatarurile unui autoportret” de Mihai Vasile si prezentarea spectacolului „Antrenorul de ingeri”, dupa Nichita Stanescu (scenariul si regia fiind semnate de directorul teatrului, Mihai Vasile). Astazi, la ora 17.00, la sediul Teatrului “Equinox” din Palatul Culturii, va avea loc premiera spectacolului „Muzeul intamplarilor de ceara” de Lucian Vasilescu, regizat de Mihai Vasile, apoi criticul Dan Silviu Boerescu va vorbi despre creatia poetului Lucian Vasilescu – cel care va lansa si volumul „Institutul de poezie legala”. Maine, de la ora 11.00, la Caminul Cultural Goruna din Corcorastii Mislii sunt programate vernisarea proiectului de fresca „Ultimul razboinic sau Maretia frigului” de Mihai Vasile si spectacolul de teatru-dans „Cascando”, (scenariul, regia si coregrafia: Emilia Dan Vasile). Luni, ora 18.00, va avea loc premiera spectacolului „Cu cutitul la os” de Dan Lungu, regizat de Gabriel Claudiu Petre, iar marti, de la ora 18.00 – premiera „Paradise Café” (regia: Mihai Vasile ). Pe 30 martie, la orele 17,00, Casa de Cultura a Sindicatelor Ploiesti va gazdui vernisajul expozitiei de pictura si grafica „Anotimpuri” a plasticianului Ioan Titus Draghicescu, iar la ora 18,00 la Teatrul „Equinox” este programata premiera oficiala a spectacolului de teatru-dans „Cascando” (scenariul, regia si coregrafia: Emilia Dan Vasile ). Joi, ora 18.00, publicul va putea urmari, in premiera, spectacolul „Maretia frigului” de Nichita Stanescu, scenariul, scenografia si regia fiind semnate de Mihai Vasile. Atelierele Universitatii de primavara „Nichita Stanescu” se vor incheia pe 1 aprilie, cu expozitii, proiectii de film, diaporama etc.
A.M.