Membrii Comisiei pentru drepturile omului din Senat au avizat negativ, ieri, propunerea legislativa privind examinarea psihologica si psihiatrica a celor care candideaza pentru obtinerea de functii de demnitate publica, initiata de patru senatori independenti. “Am dat un aviz negativ pentru ca propunerea nu corespunde prevederilor nici constitutionale, nici de drept comun. Este o discriminare negativa, sa impui unui viitor demnitar sa faca un control psihiatric sau psihologic. Este in afara cadrului legislativ al Romaniei si al tarilor UE”, a declarat presedintele Comisiei pentru drepturile omului, culte si minoritati din Senat, Gyorgy Frunda (UDMR). El a mai spus ca legea nu putea fi aplicata actualilor parlamentari. “Toate obligatiile pot fi adoptate pentru viitor, deci retroactivitatea legii e interzisa prin Constitutie. Cei alesi acum nu pot fi supusi unui control, cu toate ca in anumite cazuri nu ar fi o idee rea., a adaugat Frunda. La randul sau, senatorul PNL Puiu Hasotti a precizat ca avizul negativ a fost dat cu unanimitate de voturi pentru ca propunerea legislativa incalca prevederile legale. Comisia pentru administratie publica, organizarea teritoriului si protectia mediului este cea care va intocmi raportul care va fi dezbatut in plenul Senatului, iar forul decizional este Camera Deputatilor.