Presedintele Traian Basescu a declarat, ieri, la bilantul MAI, ca pana acum reformarea ministerului a insemnat doar “invartirea unor casute”, de fapt “o pacaleala pentru oamenii politici si public” si a cerut, pe ton raspicat, in calitate de presedinte al CSAT, “o evaluare om cu om”. “Nu ma va impresiona deloc daca domnul ministru Igas vine in CSAT cu un nou rand de patratele altfel asezate, voi aprecia daca vine cu un sistem de selectare a oamenilor care mai pot ramane in minister”, a declarat Basescu. Seful statului a subliniat ca nu se mai poate vorbi de restructurare si eficientizare in MAI doar “invartind casute in organigrama”, nici la nivel central, nici teritorial. “Cred ca unul dintre elementele fundamentale in procesul de restructurare a Ministerului Administratiei si Internelor nu este schema clasica, adica invartim niste casute si lasam oamenii la fel. Toate procesele de restructurare petrecute in acest minister, de foarte multi ani incoace, s-au limitat la aceasta pacaleala servita oamenilor politici si publicului – ne-am restructurat, ne-am organizat, ne-am facut mai buni. Nu este adevarat si nu mai putem spune ca restructuram si eficientizam Ministerul Administratiei si Internelor doar invartind casute in organigrama, nici la nivel central, nici la nivel teritorial”, a afirmat Traian Basescu. “Ceea ce va cer, in procesul de reformare a ministerului, este o evaluare om cu om si ce ramane in acest minister, in structurile centrale si teritoriale, un personal competent si integru sau, daca nu, reorganizarea este doar o poveste”, a mai spus seful statului. In opinia presedintelui, sunt doua ministere care nu au putut fi reformate in ultimii 20 de ani, Ministerul Finantelor si Ministerul Administratiei si Internelor, indiferent prin ce procese au trecut, mentionand ca aceste doua ministere raman o mare problema legata de “conservatorismul” lor in a garanta functionarea la nivelul de institutii europene. “Primul lucru care trebuie facut este reforma calitatii oamenilor. Puteti sa lasati patratelele in organigrama cum vreti dumneavoastra, puteti sa le schimbati, daca nu veti veghea la un proces de curatare a ministerului, cu structurile lui de la Bucuresti pana in ultima comuna, calitatea si credibilitatea activitatii ministerului nu vor fi apreciate. De aceea, domnule ministru, in calitate de sef al CSAT, si dumneavoastra, domnilor chestori, generali, ofiteri superiori, va cer un tip de restructurare cum nu ati facut pana acum: calitate, evaluare a oamenilor, pentru a stabili cine poate avea calitatea de salariat al acestui minister. Numai asa putem considera ca intram intr-un proces de restructurare. Sigur, foarte multi ministri din urma incoace s-au plans de numarul insuficient de politisti. Realitatea este ca suntem peste media europeana, deci aveti de unde selecta”, a mai declarat presedintele Basescu.