Introducerea taxei de acces in cazinouri, stabilita prin OUG nr. 117/2010, are un impact pozitiv asupra bugetului de stat, se arata intr-un comunicat al Ministerului Finantelor Publice (MFP). In plus, reprezentantii acestuia mai sustin ca acest lucru reprezinta atat o forma de protectie a minorilor, cat si o metoda de prevenire a dependentei de jocurile de noroc. Potrivit ordonantei, publicata in Monitorul Oficial din 30 decembrie 2010, accesul in cazinouri se va taxa prin eliberarea unor bilete in valoare de 20 de lei, indiferent daca persoana care intra participa sau nu la jocuri de noroc, biletele fiind valabile 24 de ore. La jocurile mecanice, clientii vor plati 5 lei in momentul in care pun in functiune aparatul.