Scoala de Politie din Campina isi modernizeaza infrastructura

Scapata, anul trecut, de reducerile de personal anuntate de conducerea MAI a fi operate in unitatile de invatamant din cadrul ministerului, dupa scandaluri de coruptie in care au fost implicati cativa angajati ai sai, Scoala de Politie din Campina pare sa iasa din lumina nefavorabila ce se abatuse asupra ei si o coteste pe drumul fara intoarcere al modernizarii infrastructurii. Ca lucrurile merg, astazi, bine in cea mai importanta unitate de pregatire a subofiterilor politisti romani poate proba si vizita neasteptata a ministrului Traian Igas, care, nu cu mult timp in urma, a sosit in institutie ca sa o cunoasca mai bine, dar si ca sa-i felicite pe cei din conducerea ei pentru eforturile depuse in vederea modernizarii infrastructurii. Este vorba, in primul rand, despre un proiect ce ar face posibila montarea unor panouri solare fotovoltaice in incinta unitatii, in vederea asigurarii incalzirii si a energiei electrice pentru toate cladirile scolii, reducandu-se astfel substantial cheltuielile cu diverse utilitati. Mai-marele “treburilor interne” a promis ca va sustine acest proiect pe care ministerul urmeaza sa-l avizeze, fiind inclus intr-un program european cu 98% fonduri nerambursabile. Sfatuindu-i sa se angajeze intr-un parteneriat public-privat pentru a obtine mai usor fondurile europene ale proiectului, Igas i-a mai felicitat pe cei din conducerea unitatii si pentru cheltuirea rationala a fondurilor alocate. S-a reusit acest lucru si pentru ca Scoala de Politie din Campina este singura institutie din subordinea MAI care nu a externalizat serviciul de alimentatie, realizand aprovizionarea cu alimente si pregatirea hranei cu personal propriu. In cadrul acestui sistem, s-au introdus cartele pentru elevi, iar acestia au posibilitatea sa aleaga din timp cand doresc sa manance la cantina. Un alt proiect de modernizare de care vor beneficia cadrele unitatii (si nu numai) vizeaza construirea unui ansamblu rezidential destinat in exclusivitate personalului MAI. Acest proiect este mai avansat decat cel amintit mai devreme, incheindu-se deja contractul cu dezvoltatorul imobiliar care a castigat licitatia, si care va trebui sa construiasca pe un teren al Scolii de Politie, in termen de cinci ani, 132 de locuinte. Dintre acestea, 112 sunt individuale (case), iar 40 sunt colective (doua blocuri cu apartamente cu doua si trei camere). Ofertele finale de pret prezentate de constructor au fost 588 euro/mp pentru imobilele locuinte individuale (cu regim de inaltime parter si etaj), si respectiv 504 euro/mp pentru imobilele locuinte colective (blocuri cu parter si 4 etaje). Pentru aceste locuinte au fost depuse, pana in prezent, 109 cereri. Investitia este evaluata la peste 20 de milioane de euro.
Adrian BRAD