91 de cadre didactice din Prahova vor sa urmeze stagii de formare continua in strainatate, prin intermediul Agentiei Nationale pentru Programe Comunitare in Domeniul Educatiei si Formarii Profesionale (ANPCDEFP) aflate in subordinea ministerului de resort. Ele si-au depus candidaturile in acest scop, pana pe data de 14 ianuarie a.c. – termenul-limita de aplicare in cadrul proiectului strategic “Schema de sustinere complementara a mobilitatii europene a cadrelor didactice din invatamantul preuniversitar beneficiare ale Programului de Invatare pe Tot Parcursul Vietii“. Acesta este finantat din Fondul Social European (FSE), prin Programul Operational Sectorial de Dezvoltare a Resurselor Umane. Judetul nostru se situeaza pe locul al cincilea in tara in privinta numarului de asemenea solicitari. Prin intermediul acestui proiect, dascalii vor putea obtine noi competente, isi vor dezvolta abilitatile in domeniile in care s-au specializat si vor avea ocazia sa participe la schimburi de experienta cu cadre didactice din alte tari. Ei vor lucra in cadrul unor ateliere, cu profesori din toata lumea, iar printre tarile in care vor avea ocazia sa plece se numara: Marea Britanie, Cipru, Malta, Finlanda, Islanda. In luna ianuarie a anului trecut au depus candidaturi aproximativ 60 de cadre didactice prahovene si au fost selectate 40. Pe tot parcursul anului 2010, 80 de dascali din judet au beneficiat de instruire in strainatate. “Profesorii romani au facut mereu impresie buna atunci cand au participat la astfel de stagii de formare. Sunt foarte adaptabili, se numara printre cei mai comunicativi si pot sintetiza foarte bine ceea ce au invatat in strainatate”, ne-a precizat purtatorul de cuvant al Inspectoratului Scolar Prahova, prof. Aurel Graur. Dupa ce este selectat sa participe la acest program, profesorul incheie un contract cu ANPCDEFP, deoarece are niste obligatii: sa foloseasca la cursuri metodele si tehnicile de predare invatate, activitatea sa didactica sa fie centrata pe elev etc. De altfel, profesorii sunt ulterior monitorizati de reprezentantii agentiei, pentru a se verifica daca pun in aplicare ceea ce au invatat peste hotare. Pentru activitati de formare cu durata de pana la sapte zile, valoarea grantului acordat va fi de maximum 1965 de euro, pentru activitati de formare cu durata cuprinsa intre opt zile si sase saptamani, se vor acorda maximum 2300 de euro.
Ana M.