
Culcatul tarziu si trezitul devreme predispun la atac de cord
Privarea organismului de odihna creste considerabil riscul de boli de inima, cu 48 la suta, iar pe cel de atac cerebral cu 15 la suta, informeaza Daily Mail. Aceasta este concluzia unui studiu realizat de oamenii de stiinta de la Universitatea Warwick din Marea Britanie. Cercetatorii sustin ca persoanele cu un program extrem de aglomerat, care dorm mai putin de 6 ore pe noapte, risca sa moara in urma unui atac de cord sau a unui atac cerebral. Specialistii precizeaza ca acest risc este la fel de crescut si in cazul persoanelor care dorm mai mult de 9 ore pe noapte.
Oamenii de stiinta sustin ca nu somnul in sine este nociv. Potrivit expertilor, persoanele care sunt obosite si simt adesea nevoia sa doarma pot fi predispuse bolilor cardiovasculare.
Cat despre persoanele care dorm putin, acestea prezinta un dezechilibru hormonal, care duce la cresterea presiunii arteriale si, in cele din urma, la afectiuni cardiovasculare, care duc la atac de cord si cerebral.














