La Bucuresti, demagogia continua sa ramana principala moneda pe care guvernantii o tot rasucesc intre degete, mai ales atunci cand vor sa atraga atentia ca ei au ceva de spus important pentru tara.
Cel mai nou exemplu a fost dat chiar de catre Emil Boc – seful Guvernului – totodata si cel care este la presedintia celui mai important partid aflat la guvernare – PDL.
Filmat in direct la postul national de televiziune, acum cateva zile, printre alte si alte anunturi care sa creeze poporului senzatia ca la Palatul Victoria,unde este sediul Guvernului, nu se doarme, premierul a strecurat si o declaratie prin care pesemne a dorit sa lase senzatia ca, intr-adevar, nimic nu-l poate opri sa lupte cu clientela de partid(!?!). Aflat la conducerea celui de-al cincilea Cabinet guvernamental, Emil Boc a sustinut ca, in ultimii 20 de ani, companiile de stat au reprezentat permanent surse de influenta politica pentru unii si altii dintre cei care s-au aflat la putere. Prin urmare, intentia Guvernului pe care el il conduce este ca aceste companii de stat sa functioneze pe baza criteriilor specifice economiei de piata, si nu in favoarea clientelei politice si a diverselor grupuri de interese (!?!).
Care clientela, care partid? Cum scriam mai sus, invartind de zor moneda demagogiei intre degete, premierul n-a rostit niciun nume, n-a facut trimitere la nicio sigla de partid.
Se pare, insa, ca este mult mai usor sa vorbesti asa, la general, sa dai timpul in urma cu vreo 10 – 20 de ani, cat sa scapi de vina prezentului. Numai ca, Emil Boc a uitat ca este primul premier din istoria contemporana a Romaniei debarcat printr-o motiune de cenzura si reinstalat pentru ca a fost uns, din nou, pe functie, cu increderea prezidentiala. Mai mult decat atat, premierul uita, la fel de mult, ca si anii de cand este el prim-ministru fac parte tot din ultimii 20 de ani invocati cu atata patima.
Influenta politica pentru unii si altii dintre cei aflati la putere, favoruri pentru clientela politica si a diverselor grupuri de interese s-au vazut si in ultimii cativa ani sub guvernarea Boc, si inca se mai vad si acum.
De ce nu le vede, insa, premierul? Pentru ca este asa de ocupat cu multitudinea de ordonante de Guvern pe care trebuie sa-si puna semnatura, pentru ca este asa de preocupat cu identificarea altor domenii de unde se mai pot face reduceri si taieri, pentru ca trebuie sa spuna „Da, se poate, asa o sa facem!” celor din echipa FMI aflati acum, din nou, la Bucuresti !
Si ar mai fi un motiv pentru care premierul nu are cum sa vada influentele politice, clientela, grupurile de interese despre care tot vorbea la televizor. Personal, el mai duce in spate si responsabilitatea unui partid care, culmea, este la putere ! Numai ca, in viziunea acestuia, partidul pe care il reprezinta este atat de imaculat incat nici ca-si face cumva probleme ca s-ar putea intoarce, candva, chiar impotriva lui !
Poate si de aceea nici nu mai vede ca partidul pe care il conduce musteste de opinii care nu-i mai sunt deloc favorabile ba, din contra. Dar premierul nu-si mai da seama si de urmatorul lucru: in propriul partid s-a spart seiful in care tinea, cu atata grija, monedele demagogiei. In speranta unei posibile imbogatiri, pedelistii si-au umplut, care mai de care, buzunarele cu ele. De cumparat, insa, dupa cum se vede, nu mai pot cumpara nimic. Poate doar iluzia ca vor veni de hac celebrei clientele politice si grupurilor de interese ale acestora. Care clientela, care partid? Emil Boc stie!
Nicoleta DUMITRESCU
