Constantin IONESCU-LUNGU (I)
Desigur, despre Ionescu-Lungu se pot spune multe, foarte multe lucruri si le vom spune in acest medalion – mai ales ca, pentru o mare parte a vietii, informatia ne-o ofera chiar el intr-o lucrare autobiografica “Spovedanie”. Si mai putem spune ca a fost cel mai activ, condeier, cel mai productiv publicist din randul invatatorilor prahoveni.
S-a nascut in 1862 la Zilisteanca (judetul Buzau) intr-o familie de tarani. Aici a copilarit, a facut clasele primare, dar cea mai mare parte a vietii sale este legata de judetul Prahova. Intre 1880 si 1884 a urmat cursurile Scolii Normale a Societatii pentru invatatura poporului roman – sectiunea Prahova din Ploiesti. A fost permanent unul dintre cei mai buni elevi ai scolii, iar profesorii lui i-au oferit nu numai cunostinte, ci si un model de viata. In ultima clasa, a cumulat calitatea de elev cu cea de secretar al scolii, dobandind o mare influenta asupra colegilor sai.
Dupa ce si-au luat diploma, a activat cativa ani, ca invatator in comuna sa natala, unde a facut treaba buna. A inteles insa, foarte repede, ca pentru puterea lui de munca, energia lui, activitatea didactica si cea sociala de la nivelul satului nu este suficienta. A inteles, la fel de clar, ca acolo unde se gasea el, izolat, nu putea face nimic. Trebuia sa fie in apropierea unui mare oras, centru economic, dar si cultural si Ploiestii corespundeau, cel mai bine, idealului sau. Cum, in vremea aceea, invatatorii nu puteau preda decat in scoli rurale, s-a straduit sa se transfere si a functionat multi ani la Brazi-Batesti si apoi la Bucov, functionare intrerupta de mutari disciplinare puse la cale de adversarii sai politici, in alte parti ale tarii. A functionat deci, perioade mai lungi sau mai scurte, departe de familie, ba, la un moment dat nepermitandu-i-se sa se intoarca pe melagurile noastre ca dascal, a lucrat aproape doi ani ca functionar la “Steaua Romana”. Pana la urma, dupa 1910, a reusit sa vina ca titular in Ploiesti la o scoala mixta, infiintata pe langa scolile urbane de baieti si de fete, unde predau invatatori, nu institutori.
A avut mult simt pedagogic si s-a dedicat, cu totul,muncii didactice dar si celei extrascolare. A avut o dotatie speciala pentru muzica, dublata de o adevarata pasiune. In toate comunele pe unde a trecut, a infiintat si a condus coruri ceremoniale care au functionat si dupa plecarea lui. Si la Ploiesti a avut un cor bisericesc si tot aici a invatat multi lautari notele muzicale.
Inca din anii scolii normale, l-a interesat politica, fiind adept al miscarii protaranesti a lui C.Dobrescu-Arges. Mai tarziu s-a apropiat de miscarea socialista, participand la conferintele lui Gherea si frecventand clubul din Ploiesti. Ulterior, sub influenta fostilor sai profesori, a intrat in Partidul Conservator al carui membru statornic va ramane doua decenii.
Pana la urma, admiratia sa pentru Spiru Haret l-a apropiat de liberali si atunci cand Partidul Conservator a intrat in criza, s-a inscris oficial in P.N.L. Spirit independent, vehement, permanent pus pe polemica, era foarte urat si temut de adversarii sai, care l-au persecutat in toate felurile. A fost insa si rasplatit cu decoratii si medalii, cu functii pe linie de invatamant si administrative, printre care consilier comunal si judetean si chiar deputat.
A fost unul dintre intemeietorii miscarii invatatoresti si, desigur, cel mai darz luptator pentru cauza dascalimii. Prin articole in diverse periodice, cuvantari la conferintele generale anuale, discutii de la om la om, el a lansat ideea organizarii unei societati a tuturor invatatorilor tarii. S-a format un grup de initiativa, inca din vara anului 1896, care si-a insusit aceasta idee si chiar l-a desemnat ca presedinte virtual.
Sub conducerea lui, acest nucleu restrans purta o vie corespondenta cu invatatorii si tinea intruniri la Adancata, la Busteni, dar, mai ales, la el acasa la Ploiesti. La inceputul anului 1898, s-a organizat prima adunare generala invatatoreasca la Ploiesti, cu reprezentanti din mai multe judete, discutandu-se in legatura cu infiintarea, cu profilul si cu sarcinile viitoarei societati. O luna mai tarziu, in februarie 1898, acelasi nucleu, in frunte cu Ionescu-Lungu, facea sa apara, la Ploiesti, revista “Scoala Viitoare”. Ea a popularizat in intreaga tara ideea societatii, a publicat proiectele de program ale acesteia, iar comitetul ei de directie a devenit si comitet de initiativa. In paginile ei a aparut vibrantul apel al lui Ionescu-Lungu pentru mobilizarea reprezentantilor dascalimii rurale la Congres, cuprinzand si ordinea de zi a acestuia. Pentru pregatirea forumului, el a mers in mai multe judete, fapt pentru care a fost amendat si pedepsit.
Paul D.POPESCU
