Joi, 17 februarie 2011, cu incepere de la ora 11:00, se va desfasura, la Restaurant Astoria Ploiesti, intalnirea ANAT Sud-Muntenia. La intalnire vor fi prezenti: reprezentanti ai agentiilor de turism din cele sapte judete ale euro-regiunii Sud Muntenia, precum si invitati speciali din comunitatea turistica locala, Consiliul Judetean Prahova, Primaria Ploiesti, Camera de Comert si Industrie, Universitatea de Petrol si Gaze, Colegiul Economic, hotelieri, firme de alimentatie publica etc.
Evenimentul are un dublu scop: dezbaterea temelor de actualitate in turism, legea turismului, normele de clasificare si licentiere, campaniile de promovare ale noului sezon turistic, precum si alegerea noii conduceri a regiunii (presedinte si vicepresedinti) pentru urmatorii doi ani.
Prima parte a intalnirii ofera celor prezenti posibilitatea abordarii unor teme de interes actual, precum: analiza activitatii turistice din sezonul de iarna, noutati legislative/fiscalitate, legea turismului, campaniile de promovare ale ANAT, campania de oferte speciale “Inscrieri timpurii” si “Vacante in tara mea”, targurile si bursele de turism ale anului 2011, cardul ANAT, problema teparilor si insolventei, alte proiecte in lucru in comisiile ANAT, trainingurile organizate de ANAT, etc. Sunt teme de rezonanta, nu numai pentru operatorii din industria de turism, ci si pentru publicul larg, beneficiar direct al programelor marca ANAT.
Cu incepere de la ora 14.00 se desfasoara alegerile care vor desemna noua conducere a Regiunii ANAT SUD Muntenia.