Gradinita nr. 29 si Gradinita nr.1 din Ploiesti nu vor mai functiona in sediile actuale de pe Strada Postei si, respectiv, de pe Strada Mihai Bravu.
In urma efectuarii unor expertize, s-a constatat ca acestea sunt prea subrede – mai precis se incadreaza in gradul I de risc seismic – si pun in pericol siguranta copiilor. In cele doua gradinite invata aproximativ 100 de prescolari. Gradinita nr. 29 are doua grupe de copii si functioneaza cu program normal, iar Gradinita nr. 1 are o grupa cu program normal si una cu program prelungit.
In aceste zile, Inspectoratul Scolar Prahova si Primaria Ploiesti fac demersuri pentru a gasi spatii in care sa poata fi mutati cei mici chiar de luni, cand vor fi reluate cursurile.
Deocamdata, autoritatile locale poarta discutii cu propri etarii a doua cladiri, incercand sa ii convinga sa inchirieze spatiile respective. Daca aceste demersuri nu vor avea rezultatul asteptat, cei mici s-ar putea muta in alte unitati de invatamant prescolar (cei de la Gradinita nr. 29 la Gradinita nr 38, iar cei de la Gradinita nr. 1, la Gradinitele nr. 4 si nr. 9) pana la gasirea unor solutii pe termen lung.
A.M.