Indiferent de forma de organizare, de proprietate sau de reglementarile contabile aplicabile, contribuabilii au obligatia, potrivit Legii nr. 82/1991, sa depuna situatiile financiare anuale la unitatile teritoriale ale Ministerului Finantelor. Reamintim ca termenele pentru depunerea acestor documente sunt urmatoarele: a) pentru societatile comerciale, societatile/companiile nationale, regiile autonome, institutele nationale de cercetare-dezvoltare – 150 de zile de la incheierea exercitiului financiar; b) pentru persoanele juridice fara scop patrimonial (asociatii, fundatii etc) – 120 de zile de la incheierea exercitiului financiar; c) societatile comerciale, societatile/companiile nationale, regiile autonome, institutele de cercetare-dezvoltare care de la constituire nu au desfasurat nicio activitate, precum si cele aflate in lichidare vor depune o declaratie in acest sens, in termen de 60 de zile de la incheierea exercitiului financiar.
In randurile urmatoare publicam arondarea localitatilor prahovene la centrele teritoriale ale Ministerului Finantelor:
• Directia Generala a Finantelor Publice Prahova, str. Aurel Vlaicu nr. 22, Ploiesti: contribuabilii mijlocii, agentii economici de pe raza Ploiestiului, precum si persoanele juridice fara scop patrimonial (asociatii si fundatii) din tot judetul;
• Administratia Finantelor Publice (AFP) Campina: contribuabilii din acest oras si cei din comunele Telega, Brebu, Valea Doftanei, Poiana Campina, Sotrile, Provita de Sus, Provita de Jos, Banesti si Cornu;
• AFP Azuga: agentii economici cu sediul in Azuga;
• AFP Baicoi: contribuabilii din Baicoi si din comuna Scorteni;
• AFP Boldesti-Scaeni: agentii economici din acest oras si din comuna Lipanesti;
• AFP Breaza: contribuabilii din acest oras si din comuna Adunati;
• AFP Busteni: contribuabilii din acest oras;
• AFP Comarnic: agentii economici din acest oras si cei din comunele Secaria si Talea;
• AFP Mizil: societatile din Mizil si din comunele Jugureni, Gura Vadului, Fantanele, Calugareni, Fulga, Boldesti-Gradistea, Baba Ana, Colceag, Tomsani, Ciorani si Salciile;
• AFP Plopeni: firmele din Plopeni si cele din comunele Cocorastii Mislii, Dumbravesti, Cosminele si Valcanesti;
• AFP Sinaia: agentii economici cu sediul in Sinaia;
• AFP Slanic: contribuabilii din Slanic si cei din comunele Bertea, Alunis, Varbilau si Stefesti;
• AFP Urlati: firmele din Urlati si cele din comuna Ceptura;
• AFP Valenii de Munte: contribuabilii din acest oras, plus cei din comunele Maneciu, Izvoarele, Teisani, Cerasu, Drajna, Posesti, Starchiojd, Magurele, Gura Vitioarei, Predeal-Sarari si Gornet;
• AFP Apostolache: contribuabilii din aceasta comuna, precum si cei din Lapos, Sangeru, Salcia, Chiojdeanca, Iordacheanu, Gornet Cricov, Tataru, Soimari, Carbunesti, Aricestii Zeletin, Surani, Pacureti, Baltesti si Podenii Noi;
• AFP Brazi (cu sediul in Ploiesti): contribuabilii din comunele Paulesti, Bucov, Blejoi, Plopu, Brazi, Berceni, Valea Calugareasca, Albesti-Paleologu, Filipestii de Targ, Aricestii-Rahtivani, Targsorul Vechi, Manesti si Dumbrava;
• AFP Floresti: societatile comerciale din comunele Floresti, Filipestii de Padure si Magureni;
• AFP Puchenii Mari: contribuabilii din comunele Puchenii Mari, Gorgota, Poenarii Burchi, Balta Doamnei, Sirna, Tinosu, Barcanesti, Rafov, Draganesti si Gherghita.
C.D.